Este cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 din noua flotă TAROM.
A efectuat primul său zbor comercial pe ruta București – Chișinău.
La sosirea pe Aeroportul Internațional Chișinău, aeronava a fost întâmpinată cu tradiționalul salut al tunurilor de apă, marcând astfel intrarea sa oficială în operare.
Ceremonia de semnare a protocolului de utilizare a numelui a avut loc în prezența Georgianei și a Ivonei Patzaichin, soția și fiica marelui campion, și a directorului general al TAROM, Cristian Anghel.



"Am ales, în mod asumat, ca cele mai performante aeronave din flota TAROM să poarte numele lui Mircea Lucescu și Ivan Patzaichin. Este, în primul rând, cel mai puternic omagiu pe care TAROM îl poate aduce unor mari reprezentanți ai sportului românesc.
Dar alegerea vorbește și despre valorile pe care aceștia le-au întruchipat. Ivan Patzaichin s-a născut la Mila 23, într-o familie modestă de pescari, într-un loc izolat al Deltei. Putea rămâne necunoscut lumii și, totuși, a ajuns pe cea mai înaltă treaptă a sportului mondial. La Munchen, în 1972, când i s-a rupt pagaia în timpul unei curse de calificare, nu a renunțat și a vâslit mai departe. A continuat competiția și a câștigat aurul olimpic.
Este povestea unui succes clădit prin muncă, prin disciplină și prin voință. Acestea sunt și valorile de care TAROM are nevoie astăzi. Suntem într-un moment în care avem, la rândul nostru, obstacole de depășit și un drum de parcurs, iar din această situație putem ieși prin aceeași perseverență și încredere în ceea ce putem construi", a transmis atunci conducerea companiei.

Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” a fost prima aeronavă din flota TAROM care a purtat numele unui sportiv român. Protocolul de utilizare a numelui Nadiei Comăneci a fost semnat în aprilie 2024.
Aeronava, un Boeing 737-800, a transportat lotul olimpic al României la Paris, la Jocurile Olimpice, și continuă să deservească pasagerii TAROM.
Anterior, TAROM a lansat aeronava „Mircea Lucescu”.
Noua aeronavă Boeing 737 MAX va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid și Cluj.
Primul Boeing 737 MAX din flota TAROM a fost preluat de echipele companiei la Seattle, după ce experții tehnici TAROM au realizat evaluările necesare înaintea livrării.















