FOTO Uzina Dacia din Mioveni va fi condusă de un brazilian

FOTO Uzina Dacia din Mioveni va fi condusă de un brazilian
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 17 dec 2021

Dacia va avea la Mioveni, în funcția de director executiv al Uzinei Vehicule Dacia și, în același timp, coordonator al Platformei Industriale Dacia, un brazilian, care a condus până acum uzina Renault din Curitiba.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Directorul în funcție al Uzinei Vehicule Dacia, Miguel Oliver Boquera, va prelua în scurt timp conducerea uzinelor Renault/Dacia din Maroc (Tanger și Casablanca), iar în locul lui a fost desemnat un inginer cu exeperiență în producția de automobile, la Renault, VW și Jaguar Land Rover. Carlos Henrique Carrinho va fi, de la 1 februarie, noul director executiv al Uzinei Vehicule Dacia și Coordonator al Platformei Industriale Dacia Mioveni.

Actualul director, Miguel Oliver Boquera, care a venit la Mioveni în 2019, va pleca, de la 1 februarie 2022, director al uzinelor din Tanger și Casablanca (Maroc), acolo unde sunt produse de asemenea modele ale Dacia, în special Sandero.

INFOGRAFICE Piața auto din Europa scade în continuare. Dacia reușește să rămână pe creștere CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Piața auto din Europa scade în continuare. Dacia reușește să rămână pe creștere

Noul director de la Mioveni are 55 de ani și a fost până acum director al Uzinei Renault din Curitiba (Brazilia). A absolvit Universitatea Federală din Rio de Janeiro, specializarea Inginerie Navală, și are un master în ingineria structurilor metalice. Carlos Carrinho lucrează din anul 1999 în industria de automobile, cu funcții de conducere în perimetrul industrial, în cadrul companiilor Volkswagen și Jaguar Land Rover. Din 2018, Carlos lucrează în cadrul Grupului Renault.

„ Mă bucur să mă alătur echipelor uzinei de la Mioveni, uzina leagăn a mărcii Dacia. O uzină recunoscută în cadrul Renault Group pentru performanța industrială și pentru nivelul de calitate a fabricației. Sunt nerăbdător ca, împreună cu viitorii colegi, să lucrăm pentru a crește în continuare competitivitatea și atractivitatea produselor noastre” , a declarat Carlos Carrinho, înainte de preluarea noul post în România.

FOTO Uzina Dacia din Mioveni va fi condusă de un brazilian

viewscnt
Afla mai multe despre
director uzina dacia mioveni
carlos carrinho
director dacia tanger