GALERIE FOTO Atenție! Autoritățile încep să ridice mașinile abandonate, după înăsprirea legislației. Proprietarii, somați să ia automobilele de pe spațiul public, altfel vor plăti pentru returnare

Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 27 aug 2020

Poliția locală din Sectorul 2 al Capitalei a început să someze proprietarii mașinilor abandonate pe spațiul public. Proprietarilor le este pus în vedere să își ridice autovehiculul în termen de 10 zile, altfel acesta va fi declarat abandonat și ridicat de pe spațiul public, urmând a fi returnat doar în urma achitării taxelor aferente și costurilor datorate primăriei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: La finele lunii iunie a fost promulgată o nouă lege prin care perioada în care autovehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice a fost redusă la jumătate, de la 1 an la 6 luni, iar proprietarii trebuie să facă rapid dovada achitării amenzilor și a efectuării ITP-ului. Mașinilor cu număr de înmatriculare străin li se aplică aceleași reguli.

Prevederile legii au intrat la finele lunii iunie, dar pentru proprietarii mașinilor a mai existat un răgaz de 30 de zile, timp în care Guvernul ar fi trebuit să modifice și completeze în mod corespunzător normele metodologice de aplicare a legii. 

O clientă UBER din București, rănită la cap în urma unei călătorii, a cerut daune morale de 25.000 euro. Motivarea instanței, care a respins cererea: UBER este o aplicație, nu transportator! CITEȘTE ȘI O clientă UBER din București, rănită la cap în urma unei călătorii, a cerut daune morale de 25.000 euro. Motivarea instanței, care a respins cererea: UBER este o aplicație, nu transportator!

Noua lege, prezentată de Profit.ro încă de la depunerea la Parlament, a fost inițiată de parlamentari USR, care arătau că aplicarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniului public sau privat al statului era îngreunată până acum de neclarități ale legii sau dificultăți de aplicare a acesteia.

”Din cauza acestor lacune legislative, în foarte multe orașe din România rămân mii de vehicule abandonate care ocupă spații de parcare ce ar putea fi folosite de alte vehicule ce participă activ la mobilitatea cetățenilor. De exemplu, doar în București se află aproximativ 3.000 de mașini abandonate identificate, dar încă neridicate de autorități din varii motive (...). Și in Brașov, conform autorităților locale, există aproximativ 300 de autovehicule abandonate încă neridicate, iar in Galați, doar anul acesta, printr-un acord făcut între Poliția Locală și Primărie au inceput să se ridice vehiculele abandonate pe domeniul public al statului”, arată autorii noilor prevederi, subliniind că, dat fiind numărul mare de etape pe care autoritățile sunt obligate să le parcurgă, se ajunge ca ridicarea unui singur vehicul să dureze până la 4 luni.

ASF: Șoferii să nu mai fie obligați să le prezinte polițiștilor polița RCA în varianta pe hârtie CITEȘTE ȘI ASF: Șoferii să nu mai fie obligați să le prezinte polițiștilor polița RCA în varianta pe hârtie

Din aceste considerente, noua lege a adus o serie de modificări în legislație pentru a permite autorităților să aplice legea eficient.

Astfel, a fost modificată și completată definiția termenului ’’vehicule fără stăpân”, pentru a include și acele vehicule înmatriculate în străinătate.

Perioada în care vehiculele vor putea rămâne neutilizate în parcările publice va fi redusă la jumătate, respectiv de la 1 an la 6 luni.

Legea introduce totodată, în cazul restituirii vehiculului, obligația proprietarului/deținătorului legal de a face nu doar dovada achitării taxelor auto și impozitelor, dar și a amenzilor, precum și dovada efectuării ITP-ului în termen de 5 zile de la primirea somației de la primărie.

Noile prevederi mai stabilesc ca în termen de 10 zile de la data comunicării somației, proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului abandonat nu răspunde somației primite, vehiculul trece de drept în proprietatea unității administrativ-teritoriale de pe a cărei rază teritorială a fost ridicat, liber de orice sarcini, și, în funcție de starea acestuia, urmează a fi valorificat prin vânzare.

Anchetă declanșată pe piața service-urilor auto: Suspiciuni de înțelegere pentru stabilirea prețurilor la reparații și piese CITEȘTE ȘI Anchetă declanșată pe piața service-urilor auto: Suspiciuni de înțelegere pentru stabilirea prețurilor la reparații și piese

Deși Guvernul nu a modificat încă normele de aplicare a pelgii, Poliția Locală din Sectorul 2 a emis recent o serie de somații pentru automobile care, în mod evident, se află parcate pe spațiul public, în general pe trotuare, de foarte mult timp.

”Vă somăm ca în termen de 10 (zece) zile de la data afișării prezentei, să ridicați vehiculul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al municipalității”, se arată în somație.

”În caz contrar (...), vehiculul va fi declarat prin Dispoziție a Primarului Sectorului 2 ca fiind abandonat/fără stăpân, urmând a fi ridicat, transportat și depozitat, împreună cu bunurile aflate în interiorul acestuia, într-un spațiu special amenajat, iar pentru restituirea vehiculului, va trebui să faceți dovada calității de proprietar, deținător legal al acestuia, precum și să achitați toate taxele și costurile aferente (...)”, sunt avertizați proprietarii automobilelor respective.

FOTOGRAFII PROFIT.RO CU SOMAȚII ȘI AUTOMOBILE CARE RISCĂ A FI RIDICATE POT FI VĂZUTE ȘI ÎN GALERIA FOTO

GALERIE FOTO Atenție! Autoritățile încep să ridice mașinile abandonate, după înăsprirea legislației. Proprietarii, somați să ia automobilele de pe spațiul public, altfel vor plăti pentru returnare

viewscnt
Afla mai multe despre
vehicul
autovehicul
abandonat
spatiu
public
perioada
reducere
dovada
plata
itp
amenda
proprietar
proiect
lege
amenda