Germania trimite în România avioane de luptă

Germania trimite în România avioane de luptă
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 ian 2022

Trei avioane de luptă Eurofighter germane vor fi trimise în România, în februarie și martie, în contextul în care țările NATO încearcă să își sporească prezența în Europa de Est, în eventualitatea unei invazii ruse în Ucraina, au anunțat forțele aeriene germane (Luftwaffe).

Scopul acestei misiuni este de a pregăti aviația gata să răspundă rapid la alerte, în colaborare cu forțele italiene, precizează agenția dpa, preluată de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Pasajul Berceni de pe Centura Capitalei: Giratoriul suspendat prinde contur. Cum arată acum pasajul care ar trebui să fie gata anul acesta CITEȘTE ȘI VIDEO Pasajul Berceni de pe Centura Capitalei: Giratoriul suspendat prinde contur. Cum arată acum pasajul care ar trebui să fie gata anul acesta
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Contingentul german va fi integrat în contingentul italian. Acest concept de interoperabilitate permite o extindere rapidă a capacității de apărare aeriană existente, cu o presiune minimă asupra materialului și personalului”, arată sursa citată.

Misiunea a fost planificată de mai mult timp, precizează dpa.

„În această criză regională actuală, Germania este ferm alături de România. De la jumătatea lunii februarie, forțele aeriene germane vor participa cu Eurofighter și soldați la operațiunea NATO Enhanced Air Policing South. Împreună cu Italia, vom securiza spațiul aerian al NATO în calitate de partener de încredere”, a declarat, la rândul său, ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer.

„Este un semn clar de solidaritate transatlantică și europeană”, adaugă diplomatul.

„Cererile de retragere a trupelor NATO din România și de revenire la statutul din 1997 trebuie să fie respinse cu fermitate. Nu se poate da timpul înapoi cu 25 de ani. Aderarea României la NATO este o realizare importantă care nu poate fi pusă la îndoială de alții”, mai spune ambasadorul, făcând referire la una dintre solicitările transmise Occidentului de Moscova.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
avioane de lupta