Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat vineri că încep lucrările de reparații la centura de sud a Capitalei, pe porțiunea cuprinsă între km 36 – km 55, în jurul localităților Jilava, Măgurele, Bragadiru și Domnești.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Pentru finalizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt, lucrările se vor executa în următoarele intervale orare: 22:00 - 06:00 și 09:00 - 16:00”, a anunțat CNAIR, potrivit News.ro.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) București a organizat o licitație deschisă, în baza căreia a fost desemnată câștigător asocierea E.M.Prime Construct -Via Strade International, care va realiza lucrările de întreținere periodică prin așternerea de covoare asfaltice.
Valoarea contractului este de 1,97 milioane lei, fără TVA, iar termenul estimat de finalizare a lucrărilor este 30 noiembrie.
CNAIR a anunțat că circulația rutieră pe acest sector este alternantă, dirijată prin indicatoare.