INFOGRAFICE Piața auto: România, cea mai mare scădere din UE, în acest an

INFOGRAFICE Piața auto: România, cea mai mare scădere din UE, în acest an
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 22 iun 2021

După ce în urmă cu un an România se număra printre țările cu cele mai mici scăderi provocate de pandemie, în cele din urmă a ajuns la coada clasamentului, având cel mai slab parcurs din acest an, la revenirea din pandemie, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

România înregistrează, după cinci luni care au trecut din 2021, o scădere de 9,1 procente, fiind cea mai mare cădere de pe continent, de altfel una din cele două țări care înregistrează un minus al înmatriculărilor de autoturisme, comparativ cu anul trecut, alături de Olanda (-2,4%).

Din punct de vedere statistic, corelarea cu rezultatele de anul trecut oferă o explicație și o logică acestei situații, dat fiind faptul că ne raportăm la o bază mai mare, cea din 2020, în care înmatriculările de la noi nu au scăzut atât de mult ca în vestul UE. Cu toate acestea, este mai important dacă analizăm situația comparativ cu anul 2019 și putem vedea astfel că scăderea este foarte mare.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

Pentru luna mai, România a înregistrat 8.221 de autoturisme înmatriculate, cu 14,9% în plus față de anul trecut, ceea ce reprezintă un semn bun. Pentru intervalul ianuarie – mai, totalul autoturismelor înmatriculate este de 35.845, cu peste 4.000 de unități sub cele aproape 40.000 înmatriculate în 2020. Datele au fost anunțate deja la începutul lunii de DRPCIV, dar acum pot fi analizate în contextul european, unde înmatriculările de autoturisme au urcat, în iunie, l a 891.665, cu 53,4% mai multe decât în 2020. Este creștere mare, dar una care vine după blocajele de anul trecut din marile piețe precum Italia, Spania sau Franța. Volumul este mult sub cel din 2019, pe perioada similară, când se raportau 1,4 milioane de autoturisme.

După cinci luni, piața de autoturisme din Europa a ajuns la 4,3 milioane de untiăți înmatriculate, cu 29,5% mai multe decât anul trecut, dar mult sub cele aproape 6 milioane din 2019 (am scăzut cifrele UK). Cu tot cu țările non-UE, piața a ajuns la 5,2 milioane de autoturisme înmatriculate, în acest an.

INFOGRAFICE Piața auto: România, cea mai mare scădere din UE, în acest an

INFOGRAFICE Piața auto: România, cea mai mare scădere din UE, în acest an

Salonul auto din Munchen: Dacia va fi prezentă cu Spring, Duster și posibil un nou model, în schimb Opel nu va participa CITEȘTE ȘI Salonul auto din Munchen: Dacia va fi prezentă cu Spring, Duster și posibil un nou model, în schimb Opel nu va participa

În ceea ce privește evoluția mărcilor, situația este de asemenea diferită. Marca Dacia se află sub nivelul mediu al pieței, din punct de vedere al creșterilor, cu 12,8% avans în mai, respectiv 27.774 unități înmatriculate, situația reală fiind evidențiată de cota de piață: 3,1% față de 4,2% în urmă cu un an, semn că marca românească a fost puternic afectată de criza din ultimul an, suprapusă peste schimbările dure de legislație și peste modificările radicale din portofoliul mărcii. După cinci luni, Dacia are o creștere ceva mai bună, în raport cu piața, 25,5% în plus față de anul trecut, la un volum de 139.141 unități, aproape jumătate față de cât vindea în 2019, în primele cinci luni ale anului.

Dintre toate mărcile, putem remarca SEAT, care are o creștere peste media pieței, 40%, la fel Peugeot și Fiat sau Jeep, mărci ale Stellantis care par că au prins un nou avânt după fuziune. De asemenea, Toyota, MINI și Volvo recuperează mai repede scăderile de anul trecut. În rest, cele mai multe dintre mărci stau în apropiere de media de creștere, între 20 și 35 de procente. Cu excepția Renault, care nu reușește să crească, după cinci luni, decât cu 15 procente, ceea ce ține întreg grupul la un modest 18,5%, pe întreg intervalul.

O imagine bună a pieței poate fi obținută dacă analizăm evoluția liderului pieței, VW Group, care înmatricula în 2019 1,68 milioane de autoturisme, în primele 5 luni ale anului, iar acum are 1,35 milioane de autoturisme înmatriculate, pe întreg continentul (UE plus EFTA plus UK).

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari romania
piata auto romania
piata auto
masini electrice
vanzari masini electrice
program rabla plus