Jim Farley, șeful Ford, despre tăierile de prețuri de la Tesla: Concurența în creștere și gama învechită

Jim Farley, șeful Ford, despre tăierile de prețuri de la Tesla: Concurența în creștere și gama învechită
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 28 apr 2023

Reprizele repetate de reduceri de prețuri înregistrate la Tesla au atras o reacție a bursei, care s-a arătat îngrijorată de scăderea mare a profitabilitiății companiei americane. Jim Farley, CEO Ford, are propriile explicații pentru situația în care a ajuns brandul rival.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Creșterea intensă a competiției, mai ales pe segmentul de SUV-uri, atât în China, cât și pe celelalte piețe importante, dar și o gamă de produse îmbătrânite sunt cauzele principale care au determinat conducerea Tesla să reducă prețurile, este de părere Jim Farley, șeful Ford, care a răspuns întrebărilor jurnaliștilor pe această temă, în cadrul unei conferințe. Farley a apreciat însă agilitatea companiei rivale de a răspunde rapid la provocările pe care le are și a spus că nu ar trebui să surprindă pe nimeni aceste tăieri de prețuri.

VIDEO Autostrada de Centură București Sud: Unde s-a ajuns cu lucrările pe șantierul lotului trei CITEȘTE ȘI VIDEO Autostrada de Centură București Sud: Unde s-a ajuns cu lucrările pe șantierul lotului trei

El a vorbit despre un avantaj competitiv pe care Tesla îl are în această viteză de reacție, un avantaj pe care celelalte companii auto ar trebui să îl urmeze. „Trebuie să fii capabil să răspunzi rapid”, a mai spus șeful Ford.

Ford are propriul plan de lansare a mașinilor electrice, care este stimulat de noua împărțire a companiei pe divizii specializate, divizia Model e fiind acum responsabilă de patru lansări pe an, de modele electrice, după cum a afirmat Farley.

Șeful Ford a comparat reducerile de prețuri de la Tesla cu cele aplicate de Henry Ford, pentru a face față concurenței, dar a amintit și o altă decizie considerată eronată, pe care a făcut-o în urmă cu 100 de ani fondatorul companiei pe care Fairley o conduce. Este vorba despre refuzul de a produce mașini cu altă culoare decât neagră, după succesul uriaș dobândit prin lansarea producției de serie. Celebrul fondator al companiei Ford a avut nevoie de 10 ani pentru a accepta și alte culori, astfel încât să facă față concurenței venită din urmă.

FOTO-SPION Dacia Duster 3 cu propulsie electrică - surprinsă în teste după ce a fost congelată CITEȘTE ȘI FOTO-SPION Dacia Duster 3 cu propulsie electrică - surprinsă în teste după ce a fost congelată

Elon Musk a confirmat imediat după anunțul privind scăderea profitabilității companiei că nu exclude noi tăieri de prețuri, care să susțină creșterea vânzărilor, chiar dacă acest lucru va duce la zero marja de profit pe vehicul. El a afirmat că mizează pe venituri din vânzarea de servicii și software care vor veni ulterior pentru mașinile vândute în volume mari.

Tesla a anunțat rezultatele financiare pentru primul trimestru care arată o reducere a marjei de profit de la peste 16%, la 11,4%, pe fondul reducerii veniturilor din vânzarea de automobile cu aproximativ un miliard de dolari și a profitului net cu circa 800 de milioane de dolari.

Gama de mașini Tesla este formată din patru modele, dar două dintre ele aproape că nu mai contează în vânzări, astfel că doar Model Y și Model 3 contribuie semnificativ la vânzări. Dintre acestea, Model 3 a fost lansat în 2017, având la activ doar unele actualizări, iar Model Y a fost lansat în 2020, fiind de asemenea actualizat la nivel de software.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
jim farley
reduceri preturi tesla
vanzari tesla
ford model e