JLR, fosta Jaguar Land Rover, țintește profit și venituri record în 2023, după un an fiscal cu pierdere

JLR, fosta Jaguar Land Rover, țintește profit și venituri record în 2023, după un an fiscal cu pierdere
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 mai 2023

Compania care deține mărcile Jaguar și Land Rover, care și-a schimbat numele în JLR, a reușit să încheie un trimestru cu profit, cu ajutorul veniturilor în creștere, însă a încheiat și acest an fiscal pe pierdere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

JLR a raportat al doilea trimestru consecutiv cu profit, pe fondul creșterilor vânzărilor, situație care a generat și venituri mai mari pentru companie, datorită prețurilor mari ale produselor sale, care au cuprins în special vârfurile de gamă Range Rover și modelele premium Defender. Compania spune că și-a îmbunătățit obiectivele pe trimestrul IV, care a încheiat pe 31 martie anul fiscal.

Veniturile JLR în ultimul trimestru au fost 7,1 miliarde de lire sterline, în creștere cu 28% față de trimestrul anterior și cu 49% față de perioada similară din 2022.

ULTIMA ORĂ Presa franceză: Dacia poate muta Spring în Maroc sau chiar în România CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Presa franceză: Dacia poate muta Spring în Maroc sau chiar în România

Profitul înainte de impozitare a fost de 368 de milioane de lire, în creștere substanțială față de cele numai 9 milioane de lire din 2022, cu o marjă EBIT de 6,5%, în creștere cu 2 pp.

Profitul după impozitare pe ultimul trimestru a fost de 259 de milioane de lire sterline, în creștere față de anul trecut când era înregistrată o pierdere de 95 milioane de lire.

Pentru întregul an, veniturile au crescut cu 25%, la 22,8 miliarde lire, ca efect al îmbunătățirii crizei de semiconductori și al prețurilor mai mari. Marja EBIT pe întreg anul fiscal a fost pozitivă, de 2,4%, dar rezultatul EBIT a fost negativ, -64 miliarde de lire, cu impactul a 161 de milioane de lire sterline elemente excepționale favorabile. Valoarea EBIT s-a îmbunătățit cu 348 de milioane de lire sterline față de cea din 2022. Pierderea netă pentru întregul an a fost de 60 milioane de lire sterline, cu 762 de milioane de lire sterline mai bună decât în ​​urmă cu un an.

„JLR a oferit un set puternic de rezultate pentru al patrulea trimestru. Am crescut producția și am furnizat venituri, profit, flux de numerar și creșterea vânzărilor în retail, pe măsură ce oferta de cipuri a continuat să se îmbunătățească.

Pentru anul fiscal următor, deși suntem conștienți de dificultățile care rămân, ținta noastră este să creștem marjele EBIT la peste 6% și să oferim un flux de numerar liber semnificativ pozitiv pentru a ne reduce în continuare datoria netă, în timp ce creștem investițiile la 3 miliarde de lire sterline”, a declarat Adrian Mardell, CEO interimar al JLR.

Tesla ieftinește din nou mașinile pe piața din Europa, pe fondul scăderii comenzilor. Cota de piață în Europa s-a prăbușit în aprilie - INFOGRAFIC CITEȘTE ȘI Tesla ieftinește din nou mașinile pe piața din Europa, pe fondul scăderii comenzilor. Cota de piață în Europa s-a prăbușit în aprilie - INFOGRAFIC

Vânzările de vehicule ale JLR din trimestrul patru au crescut cu 24%, la 94.649 de unități (fără rezultatele Chery Jaguar Land Rover China), cu evoluții pozitive pe toate piețele majore ale mărcilor companiei. Pe întreg anul, livrările au crescut la 321.362 unități, cu 9% mai multe decât în 2022, oferind speranțe pentru rezultate mai mari în anul fiscal următor. Compania spune că are un volum de aproximativ 200.000 de comenzi, în scădere ușoară față de trimestrul anterior, dar suficient de mare pentru a anticipa venituri record la finalul anului, având în vedere că 75% din comenzi sunt pentru modelele Range Rover și pentru Defender.

Constructorul britanic deținut de Tata Motors a anunțat o puternică reorganizare a activității companiei, prin schimbare denumirii în JLR și prin eliminarea mărcii Land Rover de pe vehiculele sale. Planurile JLR, care includ și investiții importante în electrificare, se vor baza pe mărcile Range Rover, Jaguar, Defender și Discovery, ca mărci de bază, în timp ce Land Rover va mai fi folosită doar ocazional, în showroom-uri și pe unele ediții speciale. 

viewscnt
Afla mai multe despre
jaguar land rover
jlr
vanzari range rover