Licitația pentru modernizarea DN71 Târgoviște - Sinaia, lansată

Licitația pentru modernizarea DN71 Târgoviște - Sinaia, lansată
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 sep 2021

Licitația pentru modernizarea DN71 Târgoviște - Sinaia a fost lansată, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, menționând că acest sector al drumului național are o lungime de 58,8 kilometri, iar proiectul presupune construirea a 14 poduri noi și reabilitarea altor opt.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

"În plus, modernizarea include 2 noi pasaje și 2 parcări de scurtă durată. Investiția este evaluată la peste un miliard de lei, iar banii vor veni din fonduri europene. Ca termene, sunt prevăzute maximum 12 luni pentru proiectare și cel mult 24 de luni pentru execuție", a anunțat ministrul.

Opel primește finanțare guvernamentală de aproape 500 milioane euro, pentru construcția unei fabrici de baterii CITEȘTE ȘI Opel primește finanțare guvernamentală de aproape 500 milioane euro, pentru construcția unei fabrici de baterii

Potrivit acestuia, ofertele se pot depune până pe 4 noiembrie.

El a precizat că, între București și Târgoviște, alternativa la DN71 va fi noul drum de mare viteză. "În zilele următoare, CNAIR va desemna câștigătorul licitației pentru proiectarea viitoarei autostrăzi/viitorului drum expres", a subliniat ministrul Transporturilor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
dn71
târgoviște - sinaia