Lufthansa a înregistrat o creștere de 8% a numărului de pasageri transportați spre și din România, în primele șapte luni

Lufthansa a înregistrat o creștere de 8% a numărului de pasageri transportați spre și din România, în primele șapte luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 oct 2017

Compania aeriană germană Lufthansa a înregistrat o creștere de 8% a numărului de pasageri transportați spre și din România, în primele șapte luni ale acestui an, de un milion pasageri, a declarat Antonio Tassone, director general al Lufthansa Group Romania, într-o întânire cu presa, la Frankfurt.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

”Această majorare se datorează creșterii ratei de ocupare, a creșterii frecvenței zborurilor, dar și dinamicii pieței din România, având în vedere că românii merg tot mai des în vacanță. De asemenea, și economia tot mai puternică a României a avut un impact pozitiv în rezultatele companiei, compania a beneficiat implicit de creșterea PIB”, a spus Antonio Tassone, la Frankfurt, într-o întâlnire cu presa.

Lufthansa aniversează în acest an 50 de ani de activitate în România, iar în prezent oferă 298 de zboruri săptămânale, scrie News.ro.

În 29 octombrie, Lufthansa lansează curse zilnice din Timișoara și Cluj către Frankfurt.

Record negativ : Încrederea analiștilor financiari CFA în economia României a scăzut, pentru a 4-a lună consecutiv, la cea mai mică valoare din iunie 2013. Sunt anticipate deprecierea leului și majorarea ratelor de dobândă CITEȘTE ȘI Record negativ : Încrederea analiștilor financiari CFA în economia României a scăzut, pentru a 4-a lună consecutiv, la cea mai mică valoare din iunie 2013. Sunt anticipate deprecierea leului și majorarea ratelor de dobândă

La nivel de Grup, Lufthansa a raportat pentru primele nouă luni ale acestui an venituri totale de 26,8 miliarde euro, în creștere cu peste 12% față de perioada similară a anului trecut.

Grupul a înregistrat un profit net de 1,85 miliarde euro în primele nouă luni, în creștere ușoară față de aceeași perioadă din 2016.

Lufthansa a anunțat recent că negociază pentru achiziția a 81 de avioane din flota Air Berlin, intrată în faliment.

Oficialii companiei aeriene speră ca până la sfârșitul anului să aibă un răspuns de la Comisia Europeană, care va spune dacă preluarea încalcă regulile de concurență.

Dacă Lufthansa va putea prelua cele 81 de avioane de la Air Berlin, împreună cu 1.500 de angajați, grupul planifică investiții de 1,5 miliarde euro în acest proiect.

De asemenea, grupul german a ajuns lunile trecute la o înțelegere cu sindicatul salariaților din cockpit, valabilă până în 2022.

Oficialii grupului dau asigurări că această parte a angajaților nu vor intra în grevă în următorii cinci ani.

Grupul Lufthansa a declarat anul 2017 ca fiind anul digitalizării companiei, urmând să investească 500 milioane euro pentru digitalizare până la sfârșitul lui 2020.

Grupul Lufthansa are circa 130.000 angajați la nivel global.

În cabină lucrează în total 5.500 de piloți și copiloți.

Grupul are o flotă de 650 de avioane și cuprinde companiile aeriene Lufthansa, Swiss, Austrian Airlines și Eurowings.

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa