Ministrul Transporturilor a semnat ordinul care interzice mașinile cu volan pe partea dreaptă din afara UE. RAR a omologat în ultimii doi ani peste 25.000 de autovehicule cu volanul pe dreapta

Ministrul Transporturilor a semnat ordinul care interzice mașinile cu volan pe partea dreaptă din afara UE. RAR a omologat în ultimii doi ani peste 25.000 de autovehicule cu volanul pe dreapta

Ministrul Transporturilor a semnat modificarea regulilor de omologare individuală și eliberare a cărții de identitate pentru vehicule rutiere, interzicând omologarea în România a mașinilor cu volan pe partea dreaptă, interdicție care va intra în vigoare imediat ce ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial. Registrul Auto Român (RAR) a omologat în ultimii doi ani peste 25.000 de autovehicule cu volanul pe partea dreaptă.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit insider

Proiectul de ordin a fost în dezbatere publică până la finalul lunii iulie și a fost semnat acum, urmând să intre în vigoare imediat ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, este introdus un articol în care se precizează căPostul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curățenie stradală), precum și autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE și care nu au suferit modificări în raport cu configurația de înmatriculare inițială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 și M3, ușile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului.”

Coreea de Sud interzice circulația pentru 20.000 de mașini BMW din cauza riscului de incendiu CITEȘTE ȘI Coreea de Sud interzice circulația pentru 20.000 de mașini BMW din cauza riscului de incendiu

Practic, niciun autovehicul cu volanul pe partea dreaptă înmatriculat în afara UE nu va mai putea fi înmatriculat în România. Vizate sunt mașinile din Marea Britanie, care va ieși din UE în aproximativ doi ani.

Alte prevederi din ordinul ministrului se referă la eliberarea unui duplicat al cărții de identitate a vehiculului, la efectuarea de inspecții tehnice în alte state membre UE, la emisiile poluante, la înmatricularea vehiculelor istorice și la sistemele de încălzire ale vehiculelor. 

Conform datelor oficiale ale RAR, indicate într-un document oficial analizat de Profit.ro, dacă în 2016 în România au fost omologate 6.763 de autovehicule cu volan pe partea dreaptă, anul trecut acest număr aproape s-a triplat, ajungând la 18.449 autovehicule omolgate.

Ca urmare, în 2016 și 2017, 25.212 de autovehicule cu volanul pe dreapta au fost înmatriculate în România.

Ministrul Transporturilor a semnat ordinul care interzice mașinile cu volan pe partea dreaptă din afara UE. RAR a omologat în ultimii doi ani peste 25.000 de autovehicule cu volanul pe dreapta

O parte din aceste autovehicule, într-o pondere de 13-14%, au fost respinse la prima prezentare din motive tehnice, procentul acestor respingeri fiind similar cu cel al celorlalte autovehicule second hand prezentate.

Cele mai importante defecțiuni au fost la sistemul electric și de iluminare, sistemul de frânare, șasiu și cabină sau a fost vorba de dificultatea identificării autovehiculelor.

După intrarea în vigoare a interdicției omologării, persoanele care vor să înmatriculeze în România astfel de autovehicule trebuie să recurgă la modificarea poziției postului de conducere de pe partea dreaptă pe partea stângă.

Ministrul Transporturilor a semnat ordinul care interzice mașinile cu volan pe partea dreaptă din afara UE. RAR a omologat în ultimii doi ani peste 25.000 de autovehicule cu volanul pe dreapta

RAR arată că modificarea este efectuată însă în ateliere de reparații care au în domeniul de activitate posibilitatea de a efectua lucrări la sistemele de frânare, direcție, rulare, electric și caroserie.

În cazul în care modificarea poziției postului de conducere este efectuată în cadrul unui astfel de atelier autorizat, autovehiculele pot fi admise în circulație în urma omologării efectuate de Registrul Auto Român, activitate ce include și efectuarea unei verificări tehnice (ITP).

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
volan dreapta
rar
omologare masini marea britanie