NASA a lansat către Marte roverul Perseverance

NASA a lansat către Marte roverul Perseverance
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iul 2020

NASA a lansat, joi, către Marte roverul Perseverance, care are misiunea de a căuta urme de viață pe Planeta Roșie și care va aduce pe Pământ roci pentru a fi analizate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Vremea a fost bună în Florida pentru lansarea noului rover care cântărește o tonă. El a fost lansat împreună cu o rachetă Atlas de la Cape Canaveral Air Force Station, potrivit BBC.

Aceasta este a treia misiune lansată spre Marte luna aceasta, după cea a Emiratelor Arabe Unite și cea a Chinei, scrie News.ro.

Boeing reduce producția, după ce a raportat pierderi trimestriale mai mari decât se estima CITEȘTE ȘI Boeing reduce producția, după ce a raportat pierderi trimestriale mai mari decât se estima

Lansarea a avut loc la ora locală 07:50, iar cu câteva minute înainte a avut loc și un cutremur în Florida, care nu a afectat operațiunea.

Cursa către Marte va dura 7 luni. Când va ajunge, Perseverance - care deține, între altele, 23 de camere, două microfoane și o sondă de forare - va încerca să amartizeze în craterul Jezero, care are un diametru de 40 de kilometri și este aflat în apropierea ecuatorului.

Oamenii de știință spun că există o mare șansă ca în rocile care s-au format în acest mediu să poată fi găsite dovezi de activitate microbiană trecută, în cazul în care a existat pe această planetă.

Perseverance va petrece cel puțin un an marțian (aproximativ doi ani pământeni) pe planetă anchetând posibilitatea.

Spre deosebire de cele patru rovere anterioare pe care NASA le-a trimis spre Marte, noua mașinărie este echipată pentru a detecta imediat viață - fie actuală, fie în formă fosilizată.

Orice dovadă va fi întâmpinată, de unii, cu scepticism, din acest motiv cercetătorii vor să aducă pe Pământ tot ceea ce găsește roverul, pentru a putea face analize aprofundate.

Perseverance va stoca cele mai interesante roci în mici tuburi. Mai multe misiuni vor fi lansate în acest deceniu pentru a încerca să recupereze aceste probe. Rețeaua de misiuni „Mars Sample Return” va fi lansată în 2026 în colaborare cu Agenția Spațială Europeană.

Odată cu Perseverance a fost lansat și Ingenuity, un elicopter cu ajutorul căruia NASA vrea să demonstreze că se poate zbura în aerul rarefiat. Elicopterul este foarte ușor, are greutatea de 1,8 kilograme.

Cel mai recent, în 2012, NASA a trimis roverul Curiosity pe Marte, însă agenția nu a aflat nici atunci dacă a existat vreodată viață pe planetă.

viewscnt
Afla mai multe despre
perseverance
nasa