Aeroportul din Timișoara ar putea avea un terminal pentru plecări curse externe de 184,5 milioane lei

Aeroportul din Timișoara ar putea avea un terminal pentru plecări curse externe de 184,5 milioane lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iul 2020

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor vrea să aloce 184,5 milioane lei pentru construcția unui terminal pentru plecări curse externe la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, din fonduri externe nerambursabile, prin Programului Operațional Infrastructură Mare, potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiții, publicat în dezbatere de minister.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții 'Terminal plecări curse externe', din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, Axa Prioritară 2 – 'Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient', Obiectivul specific 2.3. – 'Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor', de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, precum și din venituri proprii, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, arată nota de fundamentare a proiectului.

Trust Motors, importatorul Peugeot și Citroen, va prelua importurile Opel. Reprezentanța Opel România va fi preluată integral de compania românească CITEȘTE ȘI Trust Motors, importatorul Peugeot și Citroen, va prelua importurile Opel. Reprezentanța Opel România va fi preluată integral de compania românească

Execuția proiectului este estimată a se realiza în perioada de eligibilitate a Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, care asigură finanțarea până în anul 2023 a proiectelor de investiții aprobate până la data de 31 decembrie 2020, scrie News.ro.

”Valoarea obiectivului de investiții 'Terminal plecări curse externe' este 184,5 milioane lei, inclusiv TVA, echivalentul a 38,84 milioane euro”, arată proiectul.

Documentul arată că traficul aerian pe Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara a înregistrat o creștere semnificativă generată în primul rând de creșterea nivelului veniturilor populației, de dezvoltarea mediului economic, dar și de nevoile de transport ale cetățenilor români care lucrează în afara granițelor țării.

”Proiectul de investiții contribuie la realizarea obiectivul general al strategiei de dezvoltare a aeroportului, precum și la îndeplinirea obiectivelor POIM prin obiectivele sale specifice”, se arată în document.

Investiția constă în realizarea următoarelor capacități: suprafață construită / desfășurată la sol propusă: 8.000 mp; suprafață construită desfășurată propusă: 12.000 mp; regim de înălțime propus: 12,92 m; un sistem control de securitate pasageri și bagaje; șapte lifturi persoane și bagaje: 18 ghișee de check-in; cabine pentru poliția de frontieră, șase posturi; șase porți automate de scanare documente.

Construirea terminalului plecări curse externe presupune asigurarea condițiilor de procesare a pasagerilor care pleacă spre destinații externe, a celor care se află în tranzit / transfer, dar realizează și interconexiunea terminalelor noi cu cele aflate în exploatare.

”De asemenea, prin dotările propuse, se vor asigura și condițiile de procesare care să îndeplinească atât standardele de securitate, cât și pe cele privind nivelul serviciilor oferite pasagerilor. Soluțiile tehnice adoptate prin prezentul obiectiv de investiții răspund necesităților societății, corespunzând atât din punct de vedere al calității în construcții, cât și cerințelor stabilite la nivel național și internațional în domeniul aviației civile. Ele sunt adaptate la situațiile de trafic înregistrate deja la orele de vârf, dar creează și premisele prin care se va asigura dezvoltarea aeroportului în următorii 10 – 35 ani (în conformitate cu rezultatele analizei cost – beneficiu efectuate)”, se precizează în proiect.

Acesta arată că sunt asigurate condițiile de procesare pentru cinci curse de pasageri pe fluxurile de plecări externe pe oră (până la 900 de pasageri).

Fluxurile de pasageri și cele de transport al bagajelor de cală nu se vor intersecta la același nivel.

Echipamentele de control de securitate, care sunt în conformitate cu standardele actuale și dotează fluxurile de securitate existente, vor fi relocate și utilizate în noul terminal, doar deficitul de utilaje fiind inclus în acest proiect.

Vor fi totodată asigurate spații comerciale, administrative și tehnice.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroportul din timișoara
terminal