O nouă pedeapsă pentru vitezomani: dispozitive care limitează viteza mașinii în locul suspendării permisului. „Trebuie să-i oprim înainte să ne distrugă ei pe noi!”

Auto/Transporturi   
O nouă pedeapsă pentru vitezomani: dispozitive care limitează viteza mașinii în locul suspendării permisului. „Trebuie să-i oprim înainte să ne distrugă ei pe noi!”

O nouă soluție pentru cei care depășesc frecvent viteza legală și reprezintă un pericol pentru circulația rutieră este în acest moment discutată în SUA și ar putea deveni o măsură universală dacă se dovedește utilă. Autoritățile din mai multe state americane au adoptat sau urmează să adopte proiecte legislative prin care vor să impună montarea de dispozitive care limitează viteza mașinilor în cazul contravenienților.

Așa cum persoanele eliberate condiționat primesc o brățară de control, pentru a nu putea părăsi locuințele sau perimetrul localităților, șoferii cu încălcări grave ale legislației rutiere prin depășirea vitezei, care pun în pericol alte persoane, vor putea fi condamnați să-și instaleze pe autovehiculele proprii dispozitive de limitare a vitezei controlate de poliție.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO - TAROM semnează cu un chef celebru pentru a furniza la bord meniuri speciale CITEȘTE ȘI FOTO - TAROM semnează cu un chef celebru pentru a furniza la bord meniuri speciale
Evenimente

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Ideea a apărut în SUA și ea se regăsește deja în mai multe proiecte legislative înaintate de autorități pentru a face față agresivității la volan. Sunt aduse în discuție mai multe cazuri de șoferi care aveau în cazierul poliției rutiere zeci de amenzi și sancțiuni pentru contravenții rutiere, dar care încă mai conduc, unii fiind autorii unor evenimente grave, soldate cu pierderea de vieți.

Sistemul gândit de autoritățile din SUA ar urma să stabilească condiții clare de cazier rutier, un număr maxim de amenzi pentru viteză, un număr de puncte de sancțiuni aplicate, de la care un judecător poate dispune instalarea de dispozitive omologate care să limiteze viteza mașinii celui vinovat.

Până acum, patru state din SUA au votat deja legislația care stabilește condițiile pentru utilizarea acestor dispozitive: New York, Washington, Virginia și Georgia. Alte trei state, California, Arizona și Maryland, au în acest moment proiecte de acest fel în diferite etape legislative.

„Trebuie să-i oprim înainte să ne distrugă ei pe noi”, susține președintele unei asociații care luptă pentru promovarea siguranței în trafic. Statisticile aduse ca argument pentru această nouă măsură de limitare a capacităților tehnice ale mașinilor sunt din ce în ce mai alarmante.

În același timp, succesul acestei idei în SUA ar putea determina și alte țări, în special Europa, să se gândească la o astfel de soluție, mai ales că avansul tehnologiei din automobile este suficient în prezent pentru a permite dezvoltarea și utilizarea unor dispozitive de acest fel.

GRAFICE Date financiare complete Tesla și dezvăluirile lui Elon Musk din timpul anunțului CITEȘTE ȘI GRAFICE Date financiare complete Tesla și dezvăluirile lui Elon Musk din timpul anunțului

Primele specificații tehnice din legile adoptate sau în curs de adoptare din SUA arată că este vorba despre dispozitive inteligente care vor utiliza camere video, senzori, GPS și hărți, pentru a prelua semnele de circulație și limitele de viteză de pe șosele, practic în același fel în care funcționează azi sistemele de asistență de siguranță, dar vor fi montate pe mașină la decizia unui judecător și vor avea un singur scop: să nu-i mai permită șoferului să depășească viteza legală.

În statul New York, noua lege prevede ca dispozitivul să fie o opțiune la suspendarea permisului, iar depășirea permisă de dispozitiv să fie de maxim 5 mile/h. Contravenientul va fi obligat să plătească dispozitivul, iar persoanele cu venituri reduse vor beneficia de reduceri.

SUA se confruntă cu un val de ilegalități la volan, fiind estimat că 75% dintre cei care au permisul suspendat continuă să conducă și, nu de puține ori, să producă noi accidente rutiere.

FOTO Marca Chery intră în România CONFIRMARE CITEȘTE ȘI FOTO Marca Chery intră în România CONFIRMARE

În Europa, în acest moment este obligatorie prezența pe autoturismele noi a sistemelor de limitare a vitezei, dar care pot fi activate doar de către șofer, la dorința acestuia. În același timp, sistemele ADAS trebuie să poată citi indicatoarele de viteză și să avertizeze șoferul în situația în care a depășit aceste limite.

Nimic nu împiedică, însă, producătorii și șoferii să dezactiveze aceste dispozitive.

Cu acest nivel de tehnologie deja instalat în automobile, este o chestiune doar de programare astfel încât mașina să nu mai poată depăși vitezele legale afișate de indicatoarele rutiere, în cazul în care Uniunea Europeană va decide să urmeze tendințele legislative din SUA.

viewscnt
Afla mai multe despre
limitator viteza
sanctiune depasire viteza
puncte amenda