Opel vrea să lanseze o mașină electrică „pentru cinci persoane”, la 25.000 de euro

Opel vrea să lanseze o mașină electrică „pentru cinci persoane”, la 25.000 de euro
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 18 iul 2023

Șeful Opel, Florian Huettl, a declarat că are în plan să dezvolte mai multe automobile electrice, în cadrul planului de electrificare a mărcii, dar ținta pe termen scurt este dezvoltarea de mașini pentru toate categoriile de preț.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Opel își urmează planul de trecere la propulsia exclusiv electrică în 2028 și, pentru asta, pregătește modele noi pentru toate segmentele. În prima etapă, modelele din gamă vor avea fiecare și o versiune complet electrică, apoi, în etapa următoare, trecerea la baterii va fi mai ușoară, pentru că uzinele sunt deja echipate pentru a putea produce mașinile electrice 100%.

Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la OUG privind circulația pe drumurile publice referitoare la condițiile pentru deținătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă și motociclete de un anumit tip CITEȘTE ȘI Iohannis cere Parlamentului reexaminarea modificărilor la OUG privind circulația pe drumurile publice referitoare la condițiile pentru deținătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă și motociclete de un anumit tip

Florian Huettl, CEO al Opel, susține că prețurile viitoarelor mașini electrice reprezintă una dintre preocupările companiei.

„Lucrăm din greu pentru a aduce oferte la prețuri accesibile pe piață. Acesta este cel de-al doilea capitol al electromobilității: dacă vom aduce doar mașini complet electrice pe piața europeană începând cu 2028, atunci vom putea să o facem și în intervale de preț pe care cât mai mulți oameni și le pot permite. Acesta este clar scopul nostru”, a declarat Huettl într-un interviu pentru Automobilwoche. El susține că ecuația pentru a putea oferi o mașină electrică accesibilă este compromisul între performanță, costuri și greutatea vehiculului.

„Scopul nostru este să putem oferi o mașină electrică cu patru uși, cu spațiu pentru cinci pasageri, la 25.000 până la 27.000 de euro”, a mai spus șeful Opel. El a mai explicat că nu știe încă dacă mașinile mărcii vor trece la arhitectura pe 800 de volți, într-o primă fază, și a mărturisit că este o provocare să producă mașini în Germania, o țară cu unele dintre cele mai mari salarii din Europa.

Automobilele electrice, creștere de 90% în luna iunie, în România. Care au fost cele mai vândute modele electrice în primul semestru CITEȘTE ȘI Automobilele electrice, creștere de 90% în luna iunie, în România. Care au fost cele mai vândute modele electrice în primul semestru

Opel a investit și mai investește în uzinele sale din Germania, în Eisenach și Russelsheim, astfel că cele două uzine produc la capacitate maximă după mulți ani în care au avut opriri repetate.

Opel va prezenta la Munchen, în cadrul salonului IAA, un concept-car numit Experimental, un nume care a mai fost folosit de marcă pentru a-și prezenta proiectele de design. Pe lângă acest concept, două noi modele, Crossland complet electric și noul Astra Sports Tourer, de asemenea electric, vor fi prezentate în premieră la Munchen.

viewscnt
Afla mai multe despre
opel experimental
opel concept
iaa munchen