Seat, subsidiara VW, ar fi vândut peste 500.000 de vehicule cu motoare modificate

Seat, subsidiara VW, ar fi vândut peste 500.000 de vehicule cu motoare modificate
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 sep 2015

Seat, subsidiara spaniolă a Volkswagen (VW), a instalat la peste 500.000 de mașini acel blamat software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, a anunțat joi publicația El Pais.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mașinile au fost fabricate în Spania.

"Din 2009, subsidiara spaniolă a VW a instalat motoare diesel modificate la peste o jumătate de milion de vehicule fabricate la uzina Martorell, lângă Barcelona", susține El Pais citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Motoarele utilizate la Seat sunt, în teorie, aceleași cu cele folosite la vehiculele Volkswagen și Audi vândute în SUA, se arată în publicația spaniolă.

Un purtător de cuvânt al Seat a confirmat că unele vehicule Seat cu motor diesel au fost echipate cu acel software dar a refuzat să precizeze câte vehicule sunt afectate.

Anul trecut, Seat a vândut 378.586 vehicule.

Directorul general al Volkswagen, Martin Winterkorn, și-a prezentat miercuri demisia, după o reuniune de urgență a conducerii și principalilor acționari, pe fondul scandalului emisiilor. Un succesor al lui Martin Winterkorn va fi anunțat vineri.

Winterkorn a declarat că demisionează pentru a-și asuma 'deplina responsabilitate' pentru scandalul care a afectat compania germană. Berthold Huber a afirmat că VW regretă profund scandalul precum și pierderea încrederii clienților.

Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Reprezentanții VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. Aproximativ 482.000 de vehiculele diesel produse în perioada 2008 - 2015 sub brandurile Volkswagen și Audi includ acel software destinat să modifice nivelul emisiilor, a anunțat EPA.

Numai în SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparațiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
seat
volkswagen
el pais