Doi directori considerați „veterani” de Stellantis au fost numiți în fruntea mărcilor Jeep și Ram. La Jeep, cea mai valoroasă marcă americană din portofoliul companiei Stellantis, a fost numit Matt VanDyke, care va prelua brandul de vehicule comerciale chiar de pe 20 iulie. VanDyke a fost președinte al Shift Digital, o firmă de top în marketing digital, dar care are experiență ca manager la Ford, unde a fost șef al departamentului de marketing din SUA, vicepreședinte de marketing la Ford Europa și șef al departamentului global de marketing, vânzări și service pentru Lincoln.
Actualul CEO al RAM, Timp Kuniskis, va continua să supervizeze brandul desprins cu mulți ani în urmă din Dodge din noua poziție de șef al diviziei de mărci americane, Stellantis America de Nord,
La Jeep, care a fost condusă până acum de Bob Broderdorf, a fost numit Branden Coté, începând cu 3 august. Broderdorf și-a luat concediu medical și va primi o nouă misiune la revenirea în companie. Branden Cote, care a lucrat în industria auto americană în retail, inclusiv la AutoNation, unul dintre cei mai mari dealeri din SUA, îi va raporta direct lui Tim Kuniskis.
Acesta spune că experiența și competențele celor doi „se aliniază cu obiectivul nostru simplu - dar foarte important - centrat pe client: să oferim oamenilor mărcile și produsele pe care le iubesc și în care au încredere”.
Stellantis a înregistrat o creștere surprinzătoare a vânzărilor în prima parte a acestui an, care continuă evoluția vizibilă a companiei, după o perioadă mai puțin fastă, care a urmat demisiei lui Carlos Tavares, de la finalul lui 2024.
Divizia americană, care a suferit foarte mult în ultimii ani din cauza lipsei de produse competitive, a reușit să redevină atractivă pentru clienți pe fondul opririi proiectelor de electrificare și readucerii în showroom-uri a mașinilor cu combustie, cu motoare mari, specifice pieței americane.
















