SUA deschid o anchetă oficială pentru a vedea dacă mașinile chinezești reprezintă o amenințare

SUA deschid o anchetă oficială pentru a vedea dacă mașinile chinezești reprezintă o amenințare
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 feb 2024

Statele Unite vor deschide o investigație cu privire la posibilele riscuri pe care importurile de mașini chinezești le-ar putea aduce siguranței naționale și ar putea impune anumite restricții asupra cumpărării lor de către americani, a anunțat Casa Albă, citată de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Corina Dent, Excedent, Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a). Parteneri: Auchan, Kaufland, Liberty Steel
25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar

Administrația președintelui Joe Biden a declarat într-un comunicat remis presei că această anchetă care va fi desfășurată de către Departamentul pentru Comerț de la Washington este necesară deoarece autoturismele au ajuns să strângă „cantități mari de date sensibile cu privire la șoferii și pasagerii lor și își folosesc cu regularitate camerele și senzorii pentru a înregistra informații detaliate despre securitatea SUA”, scrie Hotnews.ro.

VIDEO Noi imagini - Umbrărescu pregătește deschiderea unui lot din Autostrada Moldovei CITEȘTE ȘI VIDEO Noi imagini - Umbrărescu pregătește deschiderea unui lot din Autostrada Moldovei

„Politicile Chinei ar putea duce la inundarea pieței noastre cu vehiculele ei, ridicând riscuri pentru securitatea noastră națională”, a declarat președintele Joe Biden, citat în comunicat. „Nu voi permite ca asta să se întâmple în mandatul meu”, a subliniat el.

Oficialii de la Casa Albă le-au spus reporterilor că deocamdată este prea devreme pentru a specula ce acțiuni ar putea fi luate împotriva importurilor de mașini din China, dar că momentan nu există vreo decizie asumată privind o eventuală interdicție.

Biden a descris investigația drept o „acțiune fără precedent” care să asigure că mașinile aflate pe drumurile din SUA și care „provin din țări care provoacă îngrijorări, precum China” nu subminează securitatea națională a SUA.

SUA deschide o anchetă preventivă față de importurile auto din China

Agenția Reuters notează că în SUA există nu număr relativ redus de mașini produse în China dar Gina Raimondo, secretarul american al comerțului, a declarat că administrația de la Casa Albă declanșează investigația înainte ca numărul lor să crească și „să aibă potențialul de a ne amenința datele personale și securitatea națională”.

Producătorii chinezi de mașini electrice își direcționează majoritatea exporturilor către Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Europa, UE declanșând propria investigație anul trecut, însă una care vizează modul în care subvențiile acordate de China producătorilor săi auto afectează concurența pe piața europeană.

BYD, care anul trecut a depășit Tesla pentru a deveni producătorul auto cu cele mai mari vânzări din lume, a declarat în mod repetat că nu intenționează să intre pe piața din Statele Unite.

Ministerul chinez de externe nu a dat curs deocamdată unei solicitări a agenției Reuters pentru comentarii. Însă Cui Dongshu, secretarul general al Asociației Constructorilor de Automobile din China, a declarat pentru agenția de presă că este incorect ca doar mașinile dintr-o anumită țară să fie supuse unei anchete și unor posibile restricții la import, având în vedere că toate mașinile produse în prezent sunt dotate cu senzori inteligenți.

ULTIMA ORĂ România a respins oficial participarea gigantului chinez Huawei la rețelele 5G naționale CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ România a respins oficial participarea gigantului chinez Huawei la rețelele 5G naționale

Ambasada Chinei de la Washington a criticat anterior de mai multe ori administrația președintelui Joe Biden atunci când aceasta a redactat propuneri privind noi restricții asupra importurilor din China.

Guvernul american a interzis Huawei în SUA

În luna noiembrie a anului trecut un grup de congresmeni democrați și republicani au tras un semnal de alarmă privind companii chinezești despre care se crede că strâng date sensibile în timp ce își testează vehiculele autonome în SUA.

Departamentul american al comerțului a anunțat acum că va lansa o dezbatere publică asupra subiectului, urmând ca după 60 de zile să redacteze un plan de măsuri.

În trecut Statele Unite au interzis companiilor telecom chinezești să opereze pe piața sa și au desemnat Huawei și ZTE drept „amenințări” la adresa siguranței naționale, obligând furnizorii de servicii din SUA să înlăture echipamentele produse de acestea din rețelele lor.

Casa Albă a amintit în schimb joi că producătorii auto americani și din alte țări se confruntă cu restricții semnificative în China în condițiile în care guvernul de la Beijing și-a înăsprit reglementările privind gestionarea datelor și companiile din majoritatea sectoarelor sunt obligate acum să ceară permisiunea autorităților comuniste înainte de a transfera date în străinătate.

În luna mai a anului trecut autoritățile chineze au înăsprit și regulile pentru industria auto, propunând inclusiv o interdicție privind posibilitatea ca vehiculele inteligente să poată transfera date în străinătate direct, împingându-le astfel să folosească servicii locale de stocare în cloud.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
masini
china