Tesla recheamă 123.000 de automobile Model S pentru o problemă la servodirecție

Tesla recheamă 123.000 de automobile Model S pentru o problemă la servodirecție
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 mar 2018

Tesla recheamă la nivel mondial aproximativ 123.000 de automobile Model S fabricate până în aprilie 2016, pentru înlocuirea unor șuruburi ale servodirecției, într-un moment în care acțiunile companiei au înregistrat cea mai slabă evoluție lunară după decembrie 2010, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania a explicat că declanșează această rechemare voluntară deoarece a observat ”corodarea excesivă a șuruburilor, chiar dacă doar în regiunile cu vreme deosebit de rece, în special acolo unde sunt utilizate frecvent săruri de calciu și de magneziu pentru drumuri”, potrivit unui email trimis clienților.

Problema, care potrivit companiei nu a provocat accidente sau răniri, a fost observată doar la automobilul Model S, nu și la SUV-ul Model X sau la automobilul Model 3, scrie News.ro.

”Tesla intenționează să înlocuiască, la nivel mondial, șuruburile folosite la servodirecția primelor automobile Model S, indiferent de climă, pentru a lua în considerare posibilitatea că vehiculele ar putea fi folosite ulterior într-un mediu intens coroziv”, a explicat în email producătorul de vehicule electrice.

Acțiunile Tesla au avut probleme în această lună, analiștii și investitorii punând sub semnul întrebării capacitatea companiei de a produce în serie noul sedan Model 3.

Fondatorul Pony Car Sharing anunță la Profit Live: intrăm pe segmentul B2B și vrem extindere în alte țări. \ CITEȘTE ȘI Fondatorul Pony Car Sharing anunță la Profit Live: intrăm pe segmentul B2B și vrem extindere în alte țări. "În România este încă o frică de mașini electrice, suntem întrebați «dom'ne, dar, când plouă, nu te curentezi ?»"

Problemele apărute în procesul de fabricație a bateriilor și la fabrica de asamblare a Model 3 au subminat activitatea Tesla, limitând rentabilitatea investiției și provocând îngrijorări că Tesla ar putea avea nevoie să atragă din nou fonduri.

Agenția de evaluare financiară Moody’s a retrogradat marți ratingul Tesla, care se afla deja în categoria junk, nerecomandată nvestițiilor.

Acțiunile Tesla au scăzut cu 22% în martie, la bursa din New York, înregistrând cel mai amplu declin lunar de la listarea companiei. Joi, titlurile Tesla au crescut cu 3,2% și au închis la 266,13 dolari pe unitate.

Compania condusă de Elon Musk a precizat că proprietarii de automobile model S nu trebuie să ia măsuri imediate și că aceștia își pot folosi în continuare mașinile, urmând să fie contactați de Tesla. Livrările de vehicule Model S au început în 2012.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
servodirectie