Toyota ar putea lansa până în 2020 primul model de serie cu sistem de conducere autonomă

Toyota ar putea lansa până în 2020 primul model de serie cu sistem de conducere autonomă
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 6 oct 2015

Toyota Motor a prezentat marți un model Lexus GS echipat cu un sistem de conducere autonomă care ar urma să fie disponibil pentru mașinile de serie până în anul 2020, mașinile astfel echipate urmând să concureze cu vehicule similare dezvoltate de companii rivale, printre care și Google, relatează Wall Street Journal.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Prototipul, denumit Highway Teammate (Companion pe Autostradă), utilizează 12 senzori, inclusiv cinci dispozitive radar și șase lasere, pentru a detecta viteza și poziția vehiculelor și obiectelor aflate în vecinătate. De asemenea, tehnologia dezvoltată de Toyota folosește date cartografice pentru a determina momentul oportun pentru schimbarea benzilor de rulare.

"Tehnologia este menită să ajute șoferii și nu să îi înlocuiască", a spus Masahiro Iwasaki, un inginer al Toyota implicat în dezvoltarea sistemului.

Sistemul de conducere automatizată, după cum a fost denumit chiar de reprezentanții constructorului auto, permite încadrarea vehiculelor pe autostradă și schimbarea benzilor de trafic fără aportul șoferilor. În trecut, Toyota a folosit sintagma "asistență avansată pentru conducerea mașinii" pentru a descrie tehnologia care permite mașinilor să ruleze fără șofer.  

"Ne temeam că oamenii vor interpreta greșit termenul de conducere automatizată și vor considera că șoferii nu vor fi implicați deloc", a spus Iwasaki.

Potrivit lui Iwasaki, costul senzorilor folosiți de tehnologia Highway Teammate trebui să scadă simțitor pentru ca sistemul să poată intra în producția de serie.

"Țelurile noastre au rămas neschimbate: îmbunătățirea mobilității și scăderea numărului accidentelor", a adăugat Iwasaki.

Potrivit reprezentanților Toyota, există două mari curente privind dezvoltarea tehnologiilor autonome în industria auto. Cel dintâi se referă la automatizarea completă a autovehiculelor, iar primele modele de mașini care se conduc singure sunt deja testate pe autostrăzile din SUA de mai multe companii, printre care Toyota și Google.

A doua mare direcție urmărită de constructorii auto vizează dezvoltarea unor sisteme de conducere semi-automatizate, printre care și Highway Teammate, care prezintă mai multă încredere și care ar putea fi introduse în viitorul apropiat pe mașinile de serie.

Toyota a anunțat recent că va colabora cu cercetători de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) și de la universitatea din Stanford în vederea utilizării inteligenței artificiale în industria auto.

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
sistem conducere autonoma
sistem autonom
lexus gs
tehnologie fara sofer