Toyota surclasează Volkswagen

Constructorul japonez de automobile Toyota își păstrează supremația la nivel mondial, după prima jumătate a acestui an, cu vânzări care depășesc 5 milioane de vehicule, la distanță de rivalii de la Volkswagen, care au vândut mai puțin de 4 milioane de vehicule în aceeași perioadă.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Toyota surclasează Volkswagen

Constructorul japonez de automobile Toyota își păstrează supremația la nivel mondial, după prima jumătate a acestui an, cu vânzări care depășesc 5 milioane de vehicule, la distanță de rivalii de la Volkswagen, care au vândut mai puțin de 4 milioane de vehicule în aceeași perioadă.

Toyota a anunțat rezultatele de vânzări pentru trimestrul 1 din anul fiscal și, respectiv, pentru primele 6 luni din anul calendaristic, raportând o scădere a livrărilor cu o tendință de diminuare, în trimestrul aprilie – iunie, și cu o scădere de 6 procente pe cele șase luni care au trecut de la începutul anului. Vânzările totale ale Toyota Motors, cu toate mărcile sale, s-au ridicat la 5,13 milioane de unități, în intervalul ianuarie – iunie, din care 4,69 milioane au fost reprezentate de vânzările Toyota și Lexus, restul fiind cele ale Daihatsu și Hino. Vânzările pe alte piețe decât Japonia au rămas consistente, iar scăderea a fost de numai 2,8% pe acestea, la 4,18 milioane de vehicule.

DOCUMENT Volkswagen încheie prima jumătate a anului cu venituri și profit în creștere, în pofida scăderii livrărilor CITEȘTE ȘI DOCUMENT Volkswagen încheie prima jumătate a anului cu venituri și profit în creștere, în pofida scăderii livrărilor

Producția Toyota pe același interval s-a ridicat la 5,1 milioane de vehicule, în scădere cu 3,8%, din care 4,35 milioane au fost mașini Toyota și Lexus. Un număr de 3,3 milioane de vehicule au fost produse în afara Japoniei.

Toyota reușește astfel să depășească în continuare grupul Volkswagen, puternic afectat de criza de semiconductori, care a raportat scăderi mari ale vânzărilor în acest an.

Vânzările de vehicule electrice au scăzut pentru prima dată în Europa, în ultimii doi ani. Dacia Sandero revine în topul vânzărilor CITEȘTE ȘI Vânzările de vehicule electrice au scăzut pentru prima dată în Europa, în ultimii doi ani. Dacia Sandero revine în topul vânzărilor

Potrivit raportului VW Group, vânzările companiei au avut un declin, în trimestrul al doilea, la 1,97 milioane de vehicule, cu 22,4% mai puțin decât cu un an înainte, o pierdere de aproape 600.000 de vehicule, în timp ce pe prima jumătate de an volumul livrărilor a fost de 3,87 milioane de unități, cu 1,1 milioane de vehicule în minus (-22,2%).

Anul trecut, Toyota a raportat un volum total al vânzărilor de 10,49 milioane de autovehicule, cu 10,1% mai mare decât cel din 2020, cifre care au surclasat VW Group, care a reușit să vândă numai 8,8 milioane de vehicule, în scădere cu 4,5% față de 2020. Diferența între cele două a fost de 1,3 milioane de vehicule vândute, în favoarea japonezilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0670 +0.0036+0.07 %
1 USD4.2778 -0.0070-0.16 %
1 GBP5.8389 -0.0073-0.12 %
1 CHF5.4387 +0.0210+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite