Transportul aerian de pasageri a înregistrat o scădere fără precedent

Transportul aerian de pasageri a înregistrat o scădere fără precedent
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 feb 2021

Numărul pasagerilor transportați de companiile aeriene din întreaga lume a înregistrat o scădere de 66% în 2020 comparativ cu 2019, o evoluție fără precedent din cauza pandemiei COVID-19, a apreciat Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Calculat în venituri pe kilometri parcurși de pasageri (RPK), traficul aerian "a scăzut cu două treimi, fiind vorba de cel mai important șoc pe care l-a cunoscut vreodată sectorul aerian", a concluzionat economistul șef al IATA, Brian Pearce, cu prilejul unei videoconferințe, scrie Agerpres.

Elon Musk și-a deschis sucursala din România - Tesla Motors Romania CITEȘTE ȘI Elon Musk și-a deschis sucursala din România - Tesla Motors Romania

Ca o consecință a închiderii frontierelor și altor restricții introduse pentru a încerca ținerea sub control a pandemiei, cursele aeriene pe rutele interne au rezistat mai bine (cu o scădere de 48,8%) față de traficul internațional (care a înregistrat o cădere de 75,6%), potrivit IATA.

Datele pe fiecare lună arată că, în luna aprilie 2020, traficul aerian de pasageri a scăzut cu 5% față de nivelul normal, însă în timpul verii și-a revenit. În luna decembrie 2020, scăderea traficului aerian de pasageri era de 70%, ceea ce a tras în jos media pentru întregul an 2020.

De asemenea, IATA a avertizat că perspectivele unei relansări în 2021 sunt afectate de apariția unor noi tulpini de Covid-19, fără a-și revizui însă, în scădere, previziunile pentru acest an.

"Am început 2021 și ne așteptăm în continuare ca acesta să fie un an de revenire, de la un punct foarte jos", a spus Brian Pearce, care și-a exprimat speranța că progresele campaniilor de vaccinare ar putea face ca situația din a doua jumătate a anului să fie una mult mai bună.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

viewscnt
Afla mai multe despre
pasageri
iata
avioane