Vânzările de vehicule comerciale, în creștere în UE, în luna aprilie. În România, creștere pentru vehicule ușoare, scădere pentru camioane și autobuze, în 2018

Vânzările de vehicule comerciale, în creștere în UE, în luna aprilie. În România, creștere pentru vehicule ușoare, scădere pentru camioane și autobuze, în 2018
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 mai 2018

Înmatriculările de vehicule comerciale din UE au revenit pe creștere în aprilie, după o lună martie mai slabă, apropiindu-se de pragul de 200.000 de unități. Piața din România a crescut față de anul trecut, cu un ritm de 4,3%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Piața de vehicule comerciale a revenit cu volume de vânzări în creștere în luna aprilie, cu creșteri substanțiale în Spania și Germania, după ce în martie fuseseră înregistrate scăderi pe mai multe piețe. După patru luni, piața de vehicule comerciale din UE are o creștere de 4,3% față de anul trecut, cu 822.481 unități, Spania fiind cea mai perfromantă piață (+12,3%), urmată de Franța, Italia și Germania. Singura piață în scădere, din cele 5 mari piețe ale regiunii, Marea Britanie, a păstrat un nivel de 3,4% al decelerării.

Cel mai important segment de comerciale, LCV (vehicule până la 3,5 tone), a crescut în UE cu 9,8%, în aprilie, adică 162.527 unități, cu scădere în Italia și o creștere surprinzătoare în Marea Britanie. Pe intervalul ianuarie - aprilie, piața europeană de LCV a crescut cu 4,3%, cu un volum total de 680.930 vehicule.

Top 25 Europa: Dacia Sandero, locul 7 în Europa în luna aprilie, Duster, în creștere față de anul trecut, dar ușoară scădere față de primul trimestru CITEȘTE ȘI Top 25 Europa: Dacia Sandero, locul 7 în Europa în luna aprilie, Duster, în creștere față de anul trecut, dar ușoară scădere față de primul trimestru

Singurul segment în scădere la nivelul UE este cel al autobuzelor, care a pierdut 2,1 procente în comparație cu anul trecut.

România se află undeva la mijlocul clasamentului în UE, pe locul 16, din punct de vedere al volumului înmatriculărilor de vehicule comerciale,  cu un total de 1.808 unități, și o ceștere de 4,3% în aprilie, respectiv, 8.322, în cele patru luni care au trecut din 2018, coresxpunzător unei creșteri de 8,5%.

Pe segmentul cel mai important, al vehiculelor sub 3,5 tone, au fost înregistrate 1.290 vehicule în aprilie, cu 11,5% mai multe față de anul trecut, respectiv, 5.781 pe primele patru luni, cu un avans de 14,5%. Toate celelalte segmente au înregistrat scăderi pe piața românească: - 1,3% scădere pentru camionele grele (peste 16 tone), -2,4% scădere pentru vehiculele peste 3,5 tone și -7,5% scădere pentru piața de autobuze.

viewscnt
Afla mai multe despre
vehicule comerciale
camioane
autobuze