Veniturile generate de pe urma opțiunilor plătite au devenit cruciale pentru companiile aeriene

Veniturile generate de pe urma opțiunilor plătite au devenit cruciale pentru companiile aeriene
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 mar 2024

Bagaje, alegerea locului, mese, divertisment: numeroase servicii care odinioară erau incluse în prețul biletului au devenit acum servicii plătite în avion iar anumite companii aeriene își datorează rentabilitatea numai veniturilor suplimentare pe care le obțin de la clienții lor, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anunțul de săptămâna trecută de la Transavia, divizia low cost a grupului Air France-KLM, referitor la încetarea politicii de bagaje de cabină gratuite, a venit să reamintească faptul că aceste "venituri suplimentare" stau la baza modelului economic al companiilor aeriene de tip low cost și, din ce în ce mai mult, și în cazul altor companii aeriene, scrie Agerpres.

ULTIMA ORĂ BMW investește, în sfârșit, în România. Joint venture cu un gigant japonez IT, în care vor lucra mii de oameni CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ BMW investește, în sfârșit, în România. Joint venture cu un gigant japonez IT, în care vor lucra mii de oameni

Măsura "este deja în vigoare la toți concurenții Transavia" (Ryanair, easyJet, Wizz Air)", a precizat directorul general de la Air France-KLM, Benjamin Smith, care a vorbit de tarife variabile care încep de la 15 euro pentru un bagaj de mână.

Air France-KLM, care mizează pe o marjă operațională cuprinsă între 7% și 8% în perioada 2024-2026, față de una de 5,7% în 2023, după ce în 2020 și 2021 a înregistrat pierderi cumulate de 10,4 miliarde de euro, a salutat faptul că a reușit să majoreze cu 53% veniturile suplimentare per călător începând din 2019 și până în prezent.

La scară mondială, firma de consultanță OAG susține că ponderea ocupată de veniturile suplimentare în cifra de afaceri a companiilor aeriene s-a dublat între 2013 și 2022, pentru a ajunge la 15%, ajungând la peste 102 miliarde de dolari.

"În ultimul deceniu, opțiunile au devenit o piatră crucială în sănătatea financiară a companiilor. Ele reprezintă o sursă de venituri crucială într-un sector cu marje reduse și unde concurența este feroce", precizează firma de consultanță.

Tendința ar putea chiar să se accelereze cu o creștere anuală de două cifre a acestor venituri până în 2030, potrivit prognozelor analiștilor de la OAG.

VIDEO Erbașu are drum liber pentru Autostrada Transilvania CITEȘTE ȘI VIDEO Erbașu are drum liber pentru Autostrada Transilvania

Deja, "pentru anumite companii aeriene, aceste venituri ar putea reprezenta între 45% și 50% din cifra lor de afaceri, cum este cazul de exemplu la Ryanair", a explicat expertul în sectorul aerian Paul Chiambaretto, profesor de strategie și marketing la Montpellier Business School.

Potrivit acestuia, companiile aeriene low-cost mizează pe prețul scăzut al biletelor afișat pe Internet, în condițiile în care frecvent "dacă adăugăm toate opțiunile, prețul unei companii low-cost va fi relativ apropiat de cel al unei companii tradiționale".

În ceea ce îi privește, transportatorii aerieni prezintă această structură de tarife drept o oportunitate de a-ți crea călătoria în sistem a la carte.

Dincolo de cifra de afaceri, contribuția opțiunilor plătite la rentabilitatea transportatorilor aerieni a devenit crucială. Potrivit unui raport din 2022, firma de consultanță McKinsey a remarcat că "marjele pentru serviciile suplimentare sunt în general ridicate" și că, fără ele, "numeroase companii aeriene nu și-ar recupera cheltuielile".

"Costurile suplimentare pe care opțiunile le presupun pentru companiile aeriene sunt foarte mici", confirmă și Paul Chiambaretto, potrivit căruia la anumite opțiuni, cum este prioritatea la îmbarcare, marja de profit "este de aproape 100%".

În cazul concret al eliminării gratuității pentru bagajele de cabină, motivația companiilor low-cost nu este doar una de ordin financiar: pentru a reduce întârzierile la îmbarcare și debarcare precum și pentru a putea programa mai multe zboruri într-o singură zi, ele au interesul ca valizele să fie plasate în cală.

Din mimetism, numeroase companii aeriene clasice au adoptat o astfel de politică de tarifare a la carte, chiar și pentru zborurile pe distanțe lungi.

viewscnt
Afla mai multe despre
bagaje
avion