LuggageHero, rețeaua internațională de găzduire a bagajelor, surprinde tendințele arătând că investițiile în companii de turism nu s-au oprit în această perioadă incertă a pandemiei de coronavirus.
Chiar la începutul acestui an, Aeroportului ”Henri Coandă” a înregistrat aglomerări la ghișeele unde sunt predate bagajele de cală, benzile de bagaje au funcționat cu intermitență din cauza suprasolicitării și încărcării incorecte de către personalul agenților de handling, iar căderile de tensiune au generat întreruperi ale altor sisteme din aeroport. Situația a apărut în pofida faptului că, în ultima parte a anului trecut, aeroportului și firmelor de handling le-a fost impus, de autoritatea în domeniu, un plan de remediere a deficiențelor. Un document oficial analizat de Profit.ro susține că la agențiile de handling fuseseră constatate echipamente neadecvate și uzate, lipsă de personal, dezinteres pentru calitatea serviciilor, în timp ce aeroportul este deficitar în privința infrastructurii de profil. Doar din cauza proastei gestionări a bagajelor, într-o singură lună ar fi întârziat 1.600 de curse aeriene.
Compania națională de transport aerian Tarom a început procedurile pentru a cumpăra noi servicii de handling la rampă, la aeroportul Otopeni, pentru o perioadă de 2 ani, la o lună după ce fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a criticat firma de handling Globeground, la care sunt acționari și Compania de Aeroporturi (CNAB) și Tarom, că nu și-ar face eficient treaba.
Compania aeriană low-cost Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa și al patrulea operator aerian care acționează în România din punct de vedere al cotei de piață, a intrat în ancheta Consiliului italian de supraveghere a concurenței pentru intenția de a impune tuturor pasagerilor, începând cu 1 noiembrie 2018, să plătească între 6 și 10 euro pentru a putea lua la bordul avionului un bagaj de mână cu greutatea de până la 10 kilograme. Autoritatea italiană apreciază că noua politică a Ryanair ar putea constitui o practică comercială neloială, întrucât ar distorsiona prețul final al biletului și nu permite o comparație reală cu prețurile altor companii, conform BBC.
Pasagerii KLM Royal Dutch Airlines pot folosi din această săptămână realitatea augmentată (AR) pentru a verifica dacă bagajul lor de cală are dimensiunea potrivită. Controlul bagajului de mână prin realitatea augmentată este prin aplicația mobilă KLM și e valabil pentru utilizatorii iOS. Aplicația are încărcată o valiză virtuală transparentă, ce indică dimensiunile permise pentru bagajele de mână.
Compania aeriană low-cost Ryanair a anunțat că, începând cu 1 noiembrie 2018, toți pasagerii vor trebui să plătească între 6 și 10 euro pentru a putea lua la bordul avionului un bagaj de mână cu greutatea de până la 10 kilograme, informează AFP și Reuters.
Mai multe aeroporturi din lume au început să testeze o nouă tehnologie de scanare tridimensională care poate fi folosită pentru bagajele de mână.
Cei care călătoresc cu avionul pe teritoriul SUA vor trebui începând din vara aceasta să respecte măsuri de securitate mai stricte care îi obligă să scoată alimentele din bagajele de mână, înainte ca acestea să treacă prin controlul cu raze X, relatează vineri AFP.
Compania aeriană irlandeză Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa și al patrulea operator aerian care acționează în România din punct de vedere al cotei de piață, a decis să renunțe mai repede la a mai opera curse din Oradea spre Londra, hotărând să oprească zborurile încă de la finele lunii mai, nu din iarnă cum anunțase inițial. Supărată de această decizie, conducerea Agenției de Management al Destinației (AMD) Bihor a decis să reacționeze la rândul său și a rupt, miercuri, contractul cu Ryanair.
Compania aeriană irlandeză Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa și al patrulea operator aerian care acționează în România din punct de vedere al cotei de piață, scoate și Craiova din programul de iarnă, după ce a aplicat aceeași decizie în cazul curselor din/către Oradea, invocând motive comerciale, și după ce luna trecută a decis să închidă și baza din Timișoara, decizie argumentată atunci prin slaba performanța comercială, într-o perioadă în care cererea de aeronave Ryanair este tot mai mare pe alte aeroporturi din Europa.
Compania aeriană irlandeză Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa și al patrulea operator aerian care acționează în România din punct de vedere al cotei de piață, va renunța în perioada de iarnă să mai asigure curse din/către Oradea, invocând motive comerciale, după ce luna trecută a decis să închidă și baza din Timișoara, decizie argumentată atunci prin slaba performanța comercială, într-o perioadă în care cererea de aeronave Ryanair este tot mai mare pe alte aeroporturi din Europa.
Compania aeriană irlandeză Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa și al patrulea operator aerian care acționează în România din punct de vedere al cotei de piață, închide baza din Timișoara și va păstra doar două rute de la această destinație, spre București și Milano, argumentând decizia prin slaba performanța comercială, într-o perioadă în care cererea de aeronave Ryanair este tot mai mare pe alte aeroporturi din Europa.
Compania aeriană irlandeză Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa și al patrulea operator aerian care acționează în România din punct de vedere al cotei de piață, lansează din această lună o nouă politică de bagaje, în baza căreia numai pasagerii cu acces prioritar vor avea dreptul să ia în avion, la bord, două bagaje gratuit.
Operatorul aerian low-cost Ryanair va limita numărul bagajelor de mână pe care pasagerii le pot transporta gratuit în cabină, după ce a constatat că mulți clienți au abuzat de faptul că aveau voie să ia cu ei două bagaje, cauzând întârzieri de zbor.
Autoritățile vor stoca, pentru o perioadă de 6 luni, toate datele privind pasagerii zborurilor de pe aeroporturile naționale, cu scopul combaterii infracțiunilor de terorism. Companiile aeriene vor transmite astfel autorităților informațiile privind domiciliul, telefonul, adresa de e-mail, itinerariul, preferințele de zbor și chiar locul în avion al pasagerilor.