VIDEO A fost deschis traficul pe lotul Biharia - Borș al Autostrăzii A3, care asigură conexiunea cu M4 din Ungaria

VIDEO A fost deschis traficul pe lotul Biharia - Borș al Autostrăzii A3, care asigură conexiunea cu M4 din Ungaria
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 sep 2020

Autoritățile române și cele maghiare au inaugurat, vineri după-amiază, în cadrul unei ceremonii comune, un nou punct de trecere a frontierei, Borș II - Nagykereki, destinat tranzitului de mărfuri și persoane, și au marcat deschiderea traficului pe lotul Biharia-Borș al Autostrăzii A3, care se conectează cu M4 din Ungaria. La eveniment au participat ministrul român al Transporturilor, Lucian Bode, și miniștrii de Externe ai celor două state, Bogdan Aurescu și Peter Szijjarto.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Punctul de trecere a frontierei Borș II estre amplasat pe autostrada A3 lotul Borș - Biharia care se conectează cu autostrada M4 din Ungaria, scrie News.ro.

VIDEO Fiat Chrysler a prezentat noua familie de SUV-uri Jeep Wagoneer și Grand Wagoneer CITEȘTE ȘI VIDEO Fiat Chrysler a prezentat noua familie de SUV-uri Jeep Wagoneer și Grand Wagoneer

Ministrul român al Transporturilor, Lucian Bode, a subliniat importanța deschiderii punctului de trecere a frontierei Borș II pentru transportul de persoane și a reafirmat angajamentul Guvernului de la București de a găsi "cele mai bune măsuri de a menține activitățile economice în viață”.

"Importanța proiectelor transfrontaliere de infrastructură este covârșitoare, iar România și Ungaria au înțeles că printr-un parteneriat solid pot dezvolta conectivitatea între cele două state. (...) Apreciez în mod deosebit buna colaborare dintre România și Ungaria pe dosare de infrastructură. Doar printr-un dialog permanent, constructiv și eficient, prin constituirea de grupuri de lucru în care să reunim expertiza celor două state vom reuși să proiectele de infrastructură. Îmi doresc ca pe viitor să menținem acest ritm intens al colaborării să abordăm și alte proiecte prin concretizarea cărora vor exista beneficii economice”, a adăugat Bode.

La rândul său, ministrul român al afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat la evenimentul de inaugurare că "această realizare este o dovadă concretă că România și Ungaria pot construi împreună și pot acționa constructiv împreună inclusiv în contextul dificil creat de criza sanitară”.

Deschiderea traficului pe A3, lotul Borș-Biharia.

Publicată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pe Vineri, 4 septembrie 2020
viewscnt
Afla mai multe despre
biharia
a3
autostrada