VIDEO & FOTO BMW Serie 8 Coupe, testat sub camuflaj înainte de lansarea pe piață, pe un circuit din Italia

VIDEO & FOTO BMW Serie 8 Coupe, testat sub camuflaj înainte de lansarea pe piață, pe un circuit din Italia
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 25 ian 2018

BMW este tot mai aproape de lansarea unui nou model în gamă, Serie 8, un automobil care va concura Mercedes-Benz S Class Coupe. Săptămâna aceasta, BMW a testat un prototip Serie 8 Coupe pe circuit, acesta fiind unul dintre ultimele teste înaintea debutului pe piață.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

BMW a efectuat una din ultimele serii de verificări cu Seria 8, pe un circuit de viteză, în Italia, la Aprilia, teste menită „să optimizeze dinamica vehiculului pe suprafețe cu coeficient de frecare ridicat”, după cum anunță producătorul bavarez.

Evident, prototipul care a rulat pe circuit a fost camuflat, pentru a menține suspansul până la momentul lansării, însă formele sale sunt apropiate de ceea ce va fi modelul de serie, iar proporțiile spectaculoase ale modelului sport pot fi admirate în voie.

Circuitul pe care au fost făcute testele, Aprilia, din sudul Italiei, are o formă ovală, are o lungime de 4 km, fiind perfect pentru teste de viteză și de anduranță. Comportamentul accelerării, al frânării și al direcției noului automobil sport sunt analizate în mod normal atât pe circuite, trasee de slalom, cât și pe diferite suprafețe rutiere. Programul de test extrem de solicitant facilitează armonizarea tuturor sistemelor de transmisie și suspensie.

"Testele în cele mai severe condiții arată că suntem pe drumul cel bun cu conceptul nostru pentru noul BMW Seria 8 Coupé. Valorile de dinamică deja realizate sunt absolut impresionante. Clienții și fanii noștri se pot aștepta la un automobil sport autentic", declară Klaus Fröhlich, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG și responsabil pentru dezvoltare și cercetare, care supervizează programul de teste din Italia.

VIDEO & FOTO BMW Serie 8 Coupe, testat sub camuflaj înainte de lansarea pe piață, pe un circuit din Italia

Potrivit celor de la BMW, potențialul de dinamică mare rezultă dintr-o legătură strânsă între motorsport și producția de serie. Noul BMW Seria 8 Coupé este dezvoltat în paralel și în strânsă coordonare cu BMW M8 și mașina de curse BMW M8 GTE. În timp ce prototipul modelului de producție este supus testelor de anduranță, echipele, care sunt susținute de BMW Motorsport, se pregătesc în prezent la Daytona (SUA) pentru prima apariție în competiții a noului BMW M8 GTE. La 27/28 ianuarie, BMW M8 GTE își va face debutul în cursa de 24 de ore de la Daytona. În iunie 2018, modelul va participa la cursa de 24 de ore de la Le Mans. Cunoștințele acumulate acolo și la alte competiții sportive din Campionatul Mondial de Anduranță (FIA WEC) și IMSA WeatherTech SportsCar Championship (IWSC) din America de Nord vor reprezenta beneficii pentru dezvoltarea BMW Seria 8 Coupé.

De asemenea, informațiile acumulate în timpul antrenamentelor și pe circuit vor ajuta la dezvoltarea noului BMW M8. În iunie 2017, un prototip al acestui nou model de la BMW M GmbH a fost prezentat cu ocazia cursei de 24 de ore de la Nürburgring. Bucla Nordschleife a legendarului circuit este și principala locație de teste și îmbunătățire suplimentară a noului BMW M8.

VIDEO & FOTO BMW Serie 8 Coupe, testat sub camuflaj înainte de lansarea pe piață, pe un circuit din Italia

VIDEO & FOTO BMW Serie 8 Coupe, testat sub camuflaj înainte de lansarea pe piață, pe un circuit din Italia

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
serie 8
circuit