VIDEO Studiul de fezabilitate pentru viitorul metrou din Cluj-Napoca, aprobat. Investiția depășește 2 miliarde de euro

VIDEO Studiul de fezabilitate pentru viitorul metrou din Cluj-Napoca, aprobat. Investiția depășește 2 miliarde de euro
scris marţi, 09:00

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, anunță că a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru viitorul metrou, investiția totală depășind 2 miliarde de euro. Studiul a recomandat traseul Florești - Piața Unirii - Piața Mărăști - Muncii / Europa Unită - Depou Sopor, cu o lungime de 21 de kilometri și 19 stații.

Emil Boc a arătat, într-o postare pe Facebook, că în ședința extraordinară a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca a fost aprobat proiectul privind Studiul de fezabilitate (documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiții "Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții” - componenta investițională Magistrala I de Metrou, scrie News.ro.

Codul rutier, din nou schimbat. Poliția cere sancțiuni dure pentru flash-uri, șicane în trafic și vrea o altă limită de viteză CITEȘTE ȘI Codul rutier, din nou schimbat. Poliția cere sancțiuni dure pentru flash-uri, șicane în trafic și vrea o altă limită de viteză

Potrivit primarului din Cluj-Napoca, opțiunea de traseu recomandată prin acest studiu este: Florești - Piața Unirii - Piața Mărăști - Muncii / Europa Unită - Depou Sopor. Traseul va avea o lungime de 21,03 km și va dispune de 19 stații.

Conform sursei citate, investiția totală este de 2.052.196.984 euro. Durata de realizare a investiției va fi de 128 de luni, iar finanțarea obiectivului va fi realizată din diverse surse: PNRR, POIM, alocări de la bugetele naționale și locale, dar și alte surse de finanțare identificate pe parcurs.

Boc a postat și o simulare video a câtorva stații ale viitorului metrou clujean. 

viewscnt
Afla mai multe despre
metrou
cluj-napoca
emil boc