VIDEO Traficul rutier pe DN 67C, între Novaci și Rânca, a fost închis din cauza viscolului

VIDEO Traficul rutier pe DN 67C, între Novaci și Rânca, a fost închis din cauza viscolului
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 feb 2019

Traficul rutier pe DN 67C, între Novaci și Rânca, județul Gorj, a fost închis, marți, din cauza viscolului și a ninsorilor puternice, care reduc foarte mult vizibilitatea. Trei utilaje care acționau în zonă au rămas blocate, iar șenilata de la SDN Târgu Jiu intervine pentru a-i evacua pe oamenii care lucrau pe aceste utilaje.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, după o noapte de cod galben de ninsori importante cantitativ, depunere de strat consistent de zăpadă și viscol în zona montană, marți, Poliția Rutieră și CNAIR au închis circulația rutieră pe DN 67C între Novaci și Rânca, județul Gorj. Măsura a fost luată din cauza viscolului și a ninsorilor consistente care produc vizibilitate extrem de redusă (aproape de 0), scrie News.ro.

Autoturisme Dacia, rechemate în service CITEȘTE ȘI Autoturisme Dacia, rechemate în service

"Precizăm că din cauza condițților meteorologice extreme de pe acest drum montan aflat la altitudine, 3 utilaje ce se aflau în acțiune au rămas blocate pe traseu. La această oră, șenilata de la SDN Târgu Jiu acționează pentru a-i evacua pe deservenții utilajelor rămase blocate și pentru a-i transporta într-o zonă sigură", spun reprezentanții CNAIR, menționând că utilajele vor fi recuperate și vor acționa atunci când condițiile meteorologice din zonă vor permite.

Drumarii de la CNAIR au acționat, de luni de la ora 17.00 până marți la ora 5.30, cu 427 de utilaje și au răspândit aproximativ 1.239 de tone de material antiderapant.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de precipitații, în general moderate cantitativ, și intensificări temporare ale vântului, valabilă pentru întreaga țară. În 24 de județe, în special în zonele de munte, este cod galben de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă și viscol, de luni seară, de la ora 20.00, până miercuri dimineață, la ora 2.00.

viewscnt
Afla mai multe despre
trafic
ranca
novaci
transalpina