Volkswagen și Asociația de consumatori din Germania au ajuns la un acord în cazul scandalului emisiilor

Volkswagen și Asociația de consumatori din Germania au ajuns la un acord în cazul scandalului emisiilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 feb 2020

Volkswagen AG și Federația asociațiilor de consumatori din Germania (VZBV) au ajuns la un acord cuprinzător, în primul proces colectiv din Germania, în care grupul auto este acuzat de manipularea emisiilor (Dieselgate), a anunțat vineri Tribunalul din Brunswick, transmit DPA și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volkswagen a recunoscut, în 2015, că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Până acum scandalul a costat producătorul auto german aproximativ 30 de miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Efect al coronavirus - Wizz Air reduce frecvența zborurilor spre unele destinații CITEȘTE ȘI Efect al coronavirus - Wizz Air reduce frecvența zborurilor spre unele destinații

Luna aceasta, VW anunțase că va plăti 830 milioane de euro (920 milioane de dolari) cetățenilor germani care au achiziționat vehiculele diesel, chiar dacă discuțiile privind stabilirea unui acord vor eșua.

Klaus Mueller, președintele VZBV, asociație care reprezintă 400.000 de șoferi din Germania, s-a pronunțat în favoarea unei înțelegeri transparente, sigure și fiabile.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
dieselgate