Volkswagen va construi mașini electrice în SUA

Volkswagen va construi mașini electrice în SUA
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 19 iul 2016

Producătorul auto german Volkswagen va construi mașini electrice în SUA începând din 2020 pentru a compensa parțial falsificarea nivelului emisiilor poluante ale autovehiculelor diesel și pentru a-și repara imaginea afectată de acest scandal, potrivit lui Hinrich Woebcken, directorul general al Volkswagen SUA, citat de Wall Street Journal.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cel mai probabil, automobilele electrice vor fi construite la fabrica Volkswagen din Chattanooga, din statul american Tennessee, dar acest lucru nu este deocamdată cert.

Luna aceasta, VW a anunțat că va plăti 15,3 miliarde de dolari în SUA, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori și să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice. Pe de altă parte, CEO-ul companiei, Matthias Mueller, a respins solicitările ca producătorul auto să despăgubească clienții europeni așa cum s-a întâmplat în SUA, declarând pentru un ziar german că un acord similar ar fi neadecvat și imposibil din punct de vedere financiar.

Autoritățile din SUA investighează Fiat Chrysler în legătură cu falsificarea vânzărilor CITEȘTE ȘI Autoritățile din SUA investighează Fiat Chrysler în legătură cu falsificarea vânzărilor

Presa germană a relatat în februarie că Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) a propus grupului german Volkswagen să producă mașini electrice în SUA,  pentru a compensa parțial falsificarea nivelului emisiilor poluante ale autovehiculelor diesel. Potrivit publicației Welt am Sonntag, autoritățile au propus ca Volkswagen să producă modele electrice la fabrica VW din Chattanooga, Tennessee, și să participe, totodată, la construirea unei rețele de stații de alimentare pentru autovehicule electrice în SUA.

În plus, potrivit unor surse citate de publicația germană Handelsblatt, Volkswagen vrea să investească “miliarde de euro“ într-o fabrică de baterii pentru automobile cu propulsie electrică, în contextul în care producătorul auto intenționează să lanseze circa 20 de modele electrice și hibrid până în 2020. Locul unde ar urma să fie construită aceasta nu a fost dezvăluit.

În septembrie 2015, agenția americană de mediu a acuzat Volkswagen că a utilizat un dispozitiv special pentru a falsifica rezultatele testelor referitoare la emisiile de gaze pentru sute de mii de vehicule diesel vândute în SUA. Dispozitivul permitea limitarea sistemele de control ale emisiilor de gaze în timpul mersului autovehiculului, permițând mașinilor să emită și de 40 de ori mai multe gaze toxice față de limitele permise de legislația americană.

Informația a fost confirmată ulterior de către reprezentanții VW. Aceștia au arătat că dispozitivul, care fasifică nivelul oxizilor de azot (NOx) în timpul testelor antipoluare, a fost instalat pe aproximativ 11 milioane de mașini la nivel mondial în ultimii cel puțin 7 ani, inclusiv în Europa.

viewscnt
Afla mai multe despre
vokswagen
sua
masini electrice
scandal
emisii
dieselgate
vw