Volkswagen va plăti peste 200 de milioane de dolari unui fond pentru reducerea poluării în SUA

Volkswagen va plăti peste 200 de milioane de dolari unui fond pentru reducerea poluării în SUA
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 dec 2016

Volkswagen a acceptat plata a peste 200 de milioane de dolari unui fond creat pentru reducerea poluării în Statele Unite, în cadrul unui acord referitor la circa 80.000 de vehicule diesel cu motoare de 3 litri ale căror emisii depășesc limitele legale în SUA, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Acordul va fi anunțat cel mai devreme luni, iar contribuția VW se adaugă altor 2,7 miliarde de dolari pe care producătorul auto german a acceptat să le plătească pentru combaterea poluării, într-un acord referitor la circa 470.000 de vehicule diesel cu motoare de 2 litri, scrie News.ro.

Judecătorul districtual Judge Charles Breyer a afirmat vineri, în timpul unei audieri, că părțile implicate în negocieri au făcut progrese substanțiale și că este optimist că vor ajunge la un acord final.

Breyer a dat termen până luni pentru ca negociatorii să anunțe dacă au stabilit acordul privind vehiculele diesel cu motoare de 3 litri.

Un subiect sensibil este cel al compensațiilor pe care VW le va plăti proprietarilor de mașini pentru repararea sau răscumpărarea acestora. Discuțiile între reprezentanții VW, ai Comisiei Federale pentru Comerț și avocații proprietarilor de vehicule durează de mai multe săptămâni.

Volkswagen a convenit în noiembrie un acord cu autoritățile de reglementare din SUA pentru un mix de răscumpărări și reparații pentru 80.000 de vehicule Audi, Porsche și VW cu motoare diesel de 3 litri.

Mașinile autonome Uber nu au respectat culoarea roșie a semaforului. Autoritățile cer suspendarea testelor, dar compania susține că vina este a oamenilor CITEȘTE ȘI Mașinile autonome Uber nu au respectat culoarea roșie a semaforului. Autoritățile cer suspendarea testelor, dar compania susține că vina este a oamenilor

În luna iunie, VW a acceptat să contribuie cu 2,7 milioane de dolari, pe parcursul a trei ani, la un fond creat pentru reducerea emisiilor vehiculelor diesel, la care se vor adăuga și cele 200 de milioane de dolari. Statele vor folosi banii pentru înlocuirea sau modernizarea vehiculelor diesel mai vechi cu modele noi, cu sisteme mai eficiente de filtrare a emisiilor.

Prin noua contribuție de 200 de milioane de dolari, suma cheltuită de Volkswagen pentru închiderea scandalului emisiilor va ajunge până la 16,7 miliarde de dolari. Grupul german riscă amenzi de mai multe miliarde de dolari într-un posibil acord separat cu Departamentul de Justiție pentru o investigație penală și un proces civil legat de încălcarea legii poluării (Clean Air Act).

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen