Deutsche Bank recunoaște că a înșelat investitorii în tranzacțiile cu acțiuni din SUA

Deutsche Bank recunoaște că a înșelat investitorii în tranzacțiile cu acțiuni din SUA
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 dec 2016

Deutsche Bank a acceptat plata a 37 de milioane de dolari și a recunoscut că a indus în eroare investitorii pe platformele sale de tranzacționare de acțiuni, pentru închiderea unei investigații federale și statale în Statele Unite, evitând în acest fel costuri mai mari pentru litigii, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Banca va recunoaște că a încălcat legile federale și ale statului New York prin faptul că nu a comunicat problemele tehnice ale platformelor sale de tranzacționare, au anunțat vineri Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare și procurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, scrie News.ro.

”Comunicatele înșelătoare, în folosul propriu, care induc în eroare investitori nu vor fi tolerate. Sistemele electronice de plasare a ordinelor, care direcționează aceste ordine pe diferite piețe, inclusiv platformele private de tipul dark pool, fac parte din sistemul modern de tranzacționare a acțiunilor, iar companiile care le promovează trebuie să fie corecte”, a spus Schneiderman.

Directorul general al Deutsche Bank, John Cryan, a anunțat în februarie că vrea să rezolve rapid litigiile băncii, dar banca germană continuă să aibă probleme rezolvate de ale instituții financiare, inclusiv unele legate de tranzacțiile cu instrumente financiare garantate prin ipoteci și suspiciunile de manipulare a dobânzilor.

Departamentul de Justiție a deschis negocieri în urma cărora va cere Deutsche Bank până la 14 miliarde de dolari pentru închiderea investigației privind tranzacțiilor cu instrumente garantate prin credite ipotecare.

De la începutul lui 2008, Deutsche Bank a plătit deja în SUA peste 9 miliarde de dolari pentru închiderea investigațiilor.

ASF: Trei firme de asigurări din România au obținut rezultate la testele de stres peste media europeană CITEȘTE ȘI ASF: Trei firme de asigurări din România au obținut rezultate la testele de stres peste media europeană

Banca mai este investigată de autoritățile americane și britanice pentru că nu ar fi reușit să identifice prin controale interne tranzacții de 10 miliarde de dolari prin care ar fi fost transferate circa 10 miliarde de dolari din Rusia, potrivit unor persoane apropiate situației.

Acordul convenit vineri se adaugă altor acorduri convenite de bănci pentru închiderea investigațiilor referitoare la corectitudinea tranzacțiilor. În ianuarie, Barclays a acceptat plata a 70 de milioane de dolari, iar Credit Agricole 84,3 milioane de dolari, în urma acordurilor cu SEC și procuratura generală din New York.

viewscnt
Afla mai multe despre
deutsche bank