Bursele Liviu Iancu pentru jurnaliști - câștigătorul lunii martie

Bursele Liviu Iancu pentru jurnaliști - câștigătorul lunii martie
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 apr 2021

Materialele transmise în luna martie de către colegii din presă pentru "Bursele Liviu Iancu", o inițiativă a Profit.ro și EAD.ro, susținută de grupul Nordis, au fost, din nou, de o calitate foarte bună și apropiate valoric.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În urma selecției realizate de întreaga redacție a Profit.ro, cele mai multe voturi au fost acordate jurnalistului Ionuț Sociu, pentru materialul „Domnul Dan, explorator și nu prea” publicat pe Scena 9 (materialul poate fi citit AICI).

Materialele clasate pe următoarele două locuri vor fi luate în considerare în continuare, la momentul acordării următoarei burse.

Jurnalistul Ionuț Sociu devine, astfel, câștigătorul bursei aferente lunii martie.

Bursele acordate anterior pot fi văzute AICI și AICI.

Îi încurajăm pe toți colegii din presă - indiferent de platforma pe care au publicat (radio, TV, presă scrisă) și de vârstă – să trimită în continuare, pe adresa de e-mail profit@profit.ro, materiale nu mai vechi de 3 luni, pentru a concura la obținerea bursei, în cuantum de 2.500 de lei.

Îi rugăm de asemenea pe colegi să nu trimită mai mult de 2 materiale lunar.

Genuri jurnalistice pentru care acordăm burse:

- REPORTAJ Sunt apreciate: subiectul ales, unghiul de abordare, componenta vizuală, calitatea informației și a datelor, coerența stilistică, scriitura

- INVESTIGAȚIE / ANCHETĂ Sunt evaluate: calitatea documentării și a surselor, impactul materialului, relevanța subiectului, coerența stilistică

- OPINIE / PAMFLET Apreciem: coerența ideilor, calitatea scriiturii, umorul

Tematica materialelor jurnalistice poate fi din orice domeniu al vieții sociale, nu doar din domeniul economic.

Câștigătorii burselor acordate lunar sunt desemnați de un juriu format din toți jurnaliștii Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa liviu iancu
profit
ead