Canon cumpără Toshiba Medical Systems, pentru 6,2 miliarde de dolari

Canon cumpără Toshiba Medical Systems, pentru 6,2 miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mar 2016

Compania japoneză Canon va cumpăra divizia de echipamente medicale a Toshiba pentru 700 de miliarde de yeni (6,2 miliarde dolari), învingând o ofertă din partea Fujifilm Holdings într-o licitație intens disputată, a relatat, miercuri, publicația de afaceri Nikkei, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Toshiba a scos la vânzare divizia Toshiba Medical Systems pentru finanțarea restructurării grupului, în urma unui scandal de contabilitate în valoare de 1,3 miliarde de dolari, conform news.ro.

Canon și Fujifilm au fost pe lista scurtă de ofertanți selectați de Toshiba pentru vânzarea diviziei de dispozitive medicale.

Între ofertanți s-a aflat și Konica Minolta, care se asociase cu fondul european de investiții Permira, a declarat o sursă apropiată situației.

Cererea a fost ridicată în special din partea companiilor japoneze specializate în imagistică, ale căror produse pornesc de la camere video și până la dispozitive de diagnosticare.

Toshiba Medical Systems, divizia de dispositive medicale a conglomeratului japonez, a raportat, pentru anul fiscal 2015 (încheiat în martie anul trecut) un profit operational de 20 de miliarde de yeni (160 milioane dolari) și venituri de 410 miliarde de yeni (circa 3,5 miliarde dolari).

Pentru anul fiscal 2016, care se încheie luna aceasta, Toshiba estimează cea mai mare pierdere din istoria de 140 de ani a companiei nipone, de circa 710 miliarde de yeni (5,7 miliarde de dolari), ca urmare a unui scandal în care este implicată.

F64 estimează vânzări foto-video cu peste 22% mai mari în acest an CITEȘTE ȘI F64 estimează vânzări foto-video cu peste 22% mai mari în acest an

Compania trece printr-un amplu proces de restructurare, după ce o firmă de audit a descoperit în aprilie că Toshiba a raportat sistematic profituri anuale peste cele realizate de fapt. În ultimii șapte ani, profitul companiei ar fi fost "umflat" cu 155 de miliarde de yeni (1,2 miliarde de dolari), după ce persoanele din conducere ar fi stabilit obiective financiare foarte greu de atins de către angajați.

Președintele Toshiba la acel moment, Hisao Tanaka, dar și alte persoane cu atribuții de conducere, au demisionat în luna iulie, în urma scandalului în care este implicată compania niponă.

Prin vânzarea diviziei de dispozitive medicale, compania speră să acopere o parte din costurile scandalului în care este implicată.

Autoritățile nipone au propus amendarea companiei cu suma de 7,4 miliarde yeni (59 milioane de dolari), ca urmare a raportărilor false privind profitul din ultimii șapte ani, aceasta fiind cea mai mare sancțiune financiară impusă unei firme din Japonia pentru nereguli contabile.

Berarul japonez Asahi a oferit peste 3,5 miliarde dolari pentru preluarea mărcilor Peroni și Grolsch CITEȘTE ȘI Berarul japonez Asahi a oferit peste 3,5 miliarde dolari pentru preluarea mărcilor Peroni și Grolsch

În perioada octombrie-decembrie, compania a înregistrat o pierdere de 516,7 miliarde de yeni (4,3 miliarde de dolari).

Toshiba ar urma să prezinte miercuri un anunț oficial referitor la vânzarea diviziei medicale.

viewscnt
Afla mai multe despre
canon
toshiba
tranzactie