Cea mai lungă pârtie de schi din România, în lungime de 8,2 kilometri, a fost deschisă în stațiunea Straja, turiștii având acum posibilitatea să schieze din vârful Straja, de la o altitudine de 1.868 metri, până la stația de plecare a telegondolei din Lupeni.
„Deschiderea pârtiei de pe vârful Straja este un eveniment mult așteptat de schiorii care vin în Straja. De acum se poate schia de pe vârful Straja până la baza telegondolei, pe o distanță de 8,2 kilometri, practic cea mai lungă pârtie din România”, a declarat cabanierul Emil Părău, președintele Asociației Pro Straja.
Potrivit acestuia, toate pârtiile și instalațiile de transport pe cablu din Straja sunt funcționale la acest sfârșit de săptămână, iar stratul de zăpadă este cuprins între 80 de centimetri și doi metri, scrie Agerpres
„Domeniul schiabil din Straja măsoară acum 26 de kilometri. Din punct de vedere al schiorului, putem spune că în Straja se schiază pe un munte, nu doar pe o pârtie”, a punctat Emil Părău.
Administratorul pârtiilor din Straja a mai arătat că datorită măsurilor luate, la instalațiile de transport pe cablu nu se formează cozi.
Turiștii care doresc să ajungă în Straja își pot lăsa mașinile în parcarea gratuită, de peste 300 de locuri, din Lupeni, la stația de plecare a telegondolei, sau la intrare în stațiune.
Accesul autovehiculelor în Straja nu este permis, pentru a evita blocajele în stațiune, turiștii fiind preluați de la intrare de către operatorii locali.
















