Confirmare - Strategia lui Omer Susli: După ce a vândut Praktiker, revine pe piața din România cu un nou lanṭ de magazine Home & Deco, începând cu orașe în care ...sunt închise centrele Praktiker

Confirmare - Strategia lui Omer Susli: După ce a vândut Praktiker, revine pe piața din România cu un nou lanṭ de magazine Home & Deco, începând cu orașe în care ...sunt închise centrele Praktiker
scris 13 nov 2018

Omul de afaceri turc Omer Susli, care în vara anului trecut a vândut rețeaua de bricolaj Praktiker către grupul britanic Kingfisher, unul dintre liderii pieței de bricolaj și amenajări interioare din Europa și compania-mamă a Brico Depôt România, lansează săptămâna viitoare un nou lanṭ de magazine pe piaṭa Home & Deco, sub brandul Homelux, confirmând informațiile transmise anterior de Profit.ro.

Primul magazin va fi deschise la Ploiești.

Conform informațiilor anterioare, Susli va mai deschide un magazin și în Focșani.

Ploiești și Focșani sunt două dintre orașele în care Praktiker a închis magazinele, Kingfisher fiind într-un moment de reorganizare a activității și de rebranduire a portofoliului de magazine Praktiker în Brico Depôt, proces estimat a fi încheiat în primele luni ale anului viitor.

Tranzacție: Therme se aliază cu Aedificia Carpați, unul dintre cei mai puternici constructori, pentru firma care pregătește un bloc ca investiție proprie CITEȘTE ȘI Tranzacție: Therme se aliază cu Aedificia Carpați, unul dintre cei mai puternici constructori, pentru firma care pregătește un bloc ca investiție proprie

În 2014, grupul german Praktiker vânduse operațiunile din România derulate de 27 de magazine către Omer Susli.

El este implicat în diferite afaceri, precum producătorul de fibre textile Romtextil, firma specializată in comerṭul cu ridicata al materialelor de construcṭii Search Chemicals, fabrica de cretă măcinată (carbonat de calciu) și transport rutier Tempo Invest, agenṭia de turism Travel Tips.

Tranzacție surpriză: Gruia Stoica preia controlul asupra fabricii de medicamente Polisano. Andreea Vonica iese din firma fondată de tatăl ei, care s-a sinucis în 2014 CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză: Gruia Stoica preia controlul asupra fabricii de medicamente Polisano. Andreea Vonica iese din firma fondată de tatăl ei, care s-a sinucis în 2014

Susli a fost președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD).

În primăvară, Susli spunea că vrea să ajungă cu brandul Homelux la o rețea de 20 de magazine, într-un interval de 5 ani.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
susli
praktiker
kingfisher
magazine
retail
bricolaj