400.000 de locuri de muncă în sectorul energetic, promise de guvernul britanic

Guvernul Marii Britanii a anunțat planuri de a instrui și recruta mai mulți lucrători pentru sectorul energiei curate din Marea Britanie, promițând să creeze 400.000 de locuri de muncă suplimentare până în 2030.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
400.000 de locuri de muncă în sectorul energetic, promise de guvernul britanic

Instalatorii, electricienii și sudorii se numără printre cele 31 de ocupații prioritare care sunt ”deosebit de solicitate”, numărul locurilor de muncă în domeniul energiei regenerabile, eoliene, solare și nucleare fiind așteptat să se dubleze în 5 ani până la 860.000, susțin autoritățile britanice.

Într-un interviu acordat BBC, secretarul pentru energie, Ed Miliband, a declarat că sunt necesare mii de locuri de muncă pentru a dezvolta sectorul energiei curate din Marea Britanie, pentru a ”reduce definitiv facturile”.

Chinezii îi acuză pe americani că încearcă să le modifice ora CITEȘTE ȘI Chinezii îi acuză pe americani că încearcă să le modifice ora

Ca parte a strategiei guvernului, vor fi înființate cinci ”colegii de excelență tehnică” pentru a instrui lucrătorii cu competențe în domeniul energiei curate, cu o finanțare de 2,5 milioane de lire sterline destinată proiectelor pilot din Cheshire, Lincolnshire și Pembrokeshire, potrivit Departamentului pentru Securitate Energetică și Zero Emisii Net (DESNZ).

Urmează să fie lansat un nou program pentru a lansa veteranii în cariere de instalare a panourilor solare, de a obține job-uri în fabrici de turbine eoliene și centrale nucleare, în timp ce lucrătorii din industria petrolului și gazelor ar putea beneficia de până la 20 de milioane de lire sterline din partea guvernului de la Londra și a celui scoțian pentru formare profesională personalizată în roluri legate de energia curată.

Fondatorii Samsung Electronics, puși în situația de a vinde acțiuni de 1,2 miliarde dolari pentru a plăti taxe și împrumuturi CITEȘTE ȘI Fondatorii Samsung Electronics, puși în situația de a vinde acțiuni de 1,2 miliarde dolari pentru a plăti taxe și împrumuturi

De asemenea, vor exista scheme personalizate pentru foștii deținuți, pentru absolvenți și șomeri.

Ed Miliband a spus că vor fi necesare 10.000 de locuri de muncă suplimentare pentru a sprijini construcția centralei nucleare Sizewell C din Suffolk și a descris fabrica de turbine eoliene Siemens din Hull ca fiind ”în plină expansiune”.

Miliband a declarat, de asemenea, pentru BBC că își menține angajamentul de a reduce facturile la energie cu 300 de lire sterline până în 2030, după ce facturile au crescut cu 2% pentru milioane de oameni în Marea Britanie în urma celui mai recent plafon de prețuri al Ofgem, care stabilește prețul maxim care poate fi perceput pentru fiecare unitate de gaz și electricitate în Anglia, Scoția și Țara Galilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0889 +0.0005+0.01 %
1 USD4.3489 -0.0153-0.35 %
1 GBP5.8416 -0.0230-0.39 %
1 CHF5.5096 +0.0297+0.54 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite