Ministerul Energiei a anunțat inițierea celei de-a doua licitații organizate de România pentru selectarea de investitori-dezvoltatori în proiecte de construire de unități de producție de energie regenerabilă ce vor primi subvenții prin intermediul așa-numitelor contracte pentru diferență (CfD).
La prima, finalizată în decembrie anul trecut, au fost atribuite contracte de subvenționare pentru 21 de solicitanți, ale căror proiecte însumează o putere instalată de 1.528 MW.

Schema de sprijin CfD este menită să asigure constanța veniturilor în etapa de exploatare a unui proiect de investiții în producția de energie verde. Astfel, în esență, investitorului îi este garantat un preț de vânzare a energiei după începerea producției, intitulat "preț de exercitare", preț care să-i asigure un anumit nivel minim de rentabilitate. În cazul în care prețul de vânzare real de pe piață, calculat ca preț de referință într-un interval dat, este mai mic decât cel de exercitare, investitorul are dreptul să fie compensat prin plata diferenței. Există și varianta ca prețul de referință să fie mai mare decât cel de exercitare, iar în acest caz investitorul este obligat să returneze diferența.
″Obiectivul celei de a doua licitații CfD este acordarea ajutorului de exploatare pentru 3.472 MW, pentru capacitați noi de producere a energiei din surse regenerabile de energie eoliană onshore și solară fotovoltatică, astfel: a) Licitație pentru energie eoliană onshore: capacitate instalată țintă de 2.000 MW pentru producția de energie electrică din eolian onshore; și b) Licitație pentru energie solară fotovoltaică: capacitate instalată țintă de 1.472 MW pentru producția de energie electrică din surse solare fotovoltaice″, a transmis Ministerul Energiei.

Prețurile de exercitare aplicabile licitațiilor nu pot depăși valorile de 80 euro/MWh pentru energia electrică produsă în instalații eoliene onshore și 73 euro/MWh pentru energia electrică produsă în instalații solare fotovoltaice.
La prima licitație, cea de anul trecut, prețurile minime, respectiv maxime de exercitare ofertate și declarate câștigătoare, pentru fiecare tehnologie, au fost următoarele:
- producerea de energie electrică din surse eoliene onshore: maxim – 77,33 euro/MWh, respectiv minim – 54,49 euro/MWh;
- producerea de energie electrică din surse solare fotovoltaice: maxim – 54,18 euro/MWh, respectiv minim - 45,05 euro/MWh.

Termenul limită de depunere a cererilor de finanțare este 11 iulie 2025, ora 12:00 PM, conform calendarului de inițiere a licitației. Câștigătorii vor fi anunțați în august, iar contractele CfD vor di semnate în septembrie.
Principala sursă de finanțare a diferențelor de preț datorate investitorilor în baza schemei de sprijin CfD este reprezentată de un grant european nerambursabil de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare. Guvernanții speră ca banii europeni să fie suficienți pentru a acoperi costurile cu necesarul de plăți asumat de statul român pentru acest mecanism de sprijin și să nu fie nevoie ca acestea să fie suportate și de consumatorii români pe facturile lor de curent, cum se întâmplă în prezent cu sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă prin intermediul celebrelor certificate verzi.
Banii de la UE nu acoperă însă și cheltuielile administrative ale OPCOM și Transelectrica cu mecanismul de sprijin CfD, potrivit Deciziei Comisiei Europene de aprobare a ajutorului de stat. Aceste cheltuieli administrative vor fi suportate de consumatorii finali de energie pe facturi după eliminarea plafonării prețurilor finale.