Acționarii Transelectrica au numit șapte membri provizorii în consiliul de supraveghere, cu mandate de patru luni

Acționarii Transelectrica au numit șapte membri provizorii în consiliul de supraveghere, cu mandate de patru luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 mai 2017

Acționarii transportatorului de energie Transelectrica, controlat de stat, au numit șapte membri provizorii în consiliul de supraveghere, cu mandate de patru luni, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București (BVB).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mandatul membrilor actuali ai consiliului de supraveghere a expirat pe 30 mai, însă nu a fost finalizată procedura de selecție potrivit OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, scrie News.ro.

Noii membri sunt Ștefan Valeriu Ivan (funcționar cu statut special în "Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională”), Marius Iulian Carabulea (secretar general în Ministerul Economiei), Iulius Dan Plaveti (fost director general al Tarom și fost președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei), Bogdan Bobora (controller financiar la Heidelbergcement România), Beatrice Ambro (director general la firma de contabilitate Eficient Accounting), Cristian Eugen Radu (fost director de vânzări la Carpatica Asig) și Corneliu Soroceanu (director executiv al Romenergo).

Transelectrica a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 71,05 milioane lei, în scădere cu 28% față de perioada similară a anului trecut, în condițiile în care cheltuielile au urcat într-un ritm mai mare decât veniturile.

Veniturile totale au crescut în perioada ianuarie-martie cu 49%, la 1,125 miliarde lei, de la 755,23 milioane lei, în primele trei luni ale anului trecut.

Prima lovitură în grupul controlat de Sebastian Ghiță: Asesoft Technologies intră în faliment ! CITEȘTE ȘI Prima lovitură în grupul controlat de Sebastian Ghiță: Asesoft Technologies intră în faliment !

Transelectrica gestionează 81 de stații electrice la nivelul țării și 8.834 km de linii electrice aeriene.

Compania administrează și operează sistemul electric de transport și este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcționarea sistemului și a pietei, asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic Național (SEN).

Transelectrica este controlată de Ministerul Economiei, care deține 58,69% din acțiuni, și are o valoare de piață de 2,43 miliarde lei (540 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
transelectrica
actionari