Piața energiei electrice este una extrem de complexă, principalul motiv fiind că aceasta este un mix de piață liberă și piață reglementată. De multe ori, reglementările intră în conflict cu principiile pieței libere, acesta fiind și motivul pentru care autoritățile suspectează în mod curent o serie de practici anticoncurențiale, din motive mai mult sau mai puțin întemeiate.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Pe piața energiei electrice, principalul suspect este de obicei Hidroelectrica, care deține monopolul de facto al producției de energie hidro. Și asta nu pentru că deține o cotă de piață disproporționată în rândul producătorilor. În 2017, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) doar 24,07% din energia furnizată prin unitățile dispecerizabile a fost energie hidro, o cotă mai mică decât cea a energiei pe cărbune (26,42%).
Principalul motiv pentru care Hidoelectrica este suspectul de serviciu este însă statutul său de monopol natural pe piața de echilibrare și pe piața de servicii de sistem tehnologice. Piața de echilibrare este acea piață pe care Operatorul de Transport și de Sistem (Transelectrica) cumpără și/sau vinde energie electrică activă de la/către participanții la piață în scopul compensării abaterilor de la valorile programate ale producției și consumului de energie electrică. Cu alte cuvinte, în situațiile în care consumul este mai ridicat decât cel estimat (și implicit decât cantitatea de energie contractată de furnizori), Transelectrica cumpără energie electrică de la producători pentru a o vinde furnizorilor în deficit de electricitate, pentru a regla raportul dintre cerere și ofertă.
În general, furnizorii achiziționează energie pe termen lung, pe diferitele piețe de contracte bilaterale, în funcție de estimarea de consum pentru respectiva perioadă. Pentru reglajul fin al cantității de energie oferite consumatorilor, aceștia pot apela la Piața pentru Ziua Următoare (PZU), care în România se află în continuare la o pondere ridicată de aproximativ 40% din energia tranzacționată pe OPCOM. Chiar și după ce furnizorii apelează la PZU, există de obicei dezechilibre între cerere și ofertă, moment în care intră în ecuație Transelectrica, în calitate de operator de transport și sistem, prin dispecerul național, care ordonă punerea în funcțiune a unor unități de producție și stabilește cine a fost în deficit și cine în excedent de electricitate. Astfel, Transelectrica are rolul de intermediar între furnizorii în deficit și producătorii în excedent de electricitate.
Problema este că pentru a avea excedent de producție de electricitate la orice moment al zilei trebuie să dispui de capacități de stocare. Iar Hidroelectrica, prin lacurile sale de acumulare, este singurul producător cu o astfel de capacitate. De aici statutul său de monopol natural pe piața de echilibrare.
Consiliul Concurenței suspectează Hidroelectrica de faptul că exploatează statutul de monopol natural pe piața de echilibrare prin limitarea cantității de energie oferită pe PZU. Prin această limitare, pe de o parte crește prețul energiei pe PZU, și, pe de altă parte, crește riscul ca furnizorii să nu poată achiziționa energia necesară acoperirii cererii pe această piață. Furnizorii în deficit sunt obligați apoi să achite prețul energiei cumpărate de Transelectrica de pe piața de echilibrare chiar de la Hidroelectrica, preț mult mai ridicat decât cel de pe PZU.
În 2017, de exemplu, prețul mediu de pe PZU a fost de 219 lei/MWh, iar cel de pe piața de echilibrare, de 336 lei/MWh. Cu alte cuvinte, Hidroelectrica a beneficiat în 2017 de un preț pe piața de echilibrare cu 53% mai mare decât cel de pe PZU. În 2015 și 2015 prețul de pe piața de echilibrare a fost de aproape două ori mai mare decât de pe PZU.
În ultimii trei ani, prețul mediu de pe piața de echilibrare s-a majorat cu 32,3%, de la 254 lei/MWh în 2015 la 336 lei/MWh în 2017.
Ponderea energiei electrice de pe piața de echilibrare în total consum intern s-a majorat în 2017 la 8,2%, față de 7,6% în 2016.
Hidroelectrica se apără susținând că 80% din energia produsă este vândută prin intermediul contractelor pe termen lung. Compania susține că în anul 2017 numai 6% din totalul producției de energie a fost tranzacționat pe PZU, iar în anul 2018 procentul a fost de 8%. Hidroelectrica precizează că a avut anul trecut o cotă de 3.5% din totalul volumelor tranzacționate pe PZU, și de 5.2% în primul semestru al anului curent.
Potrivit companiei aceste procente nu justifică investigația Consiliului Concurenței, “poziția dominantă presupunând, în definiția dată de Comisia Europeană, ca o întreprindere care deține o cotă importantă dintr-o anumită piață să se comporte în sensul îngrădirii concurenței pe acea piață”.
Numai că CC suspectează Hidroelectrica de poziție dominantă nu pe PZU, ci pe piața de echilibrare. Compania ar putea invoca faptul că este un monopol natural pe această piață, absența a unor capacități de stocare ale celorlalți producători însemnând că practic nu prea are concurență pe această piață.
Iar poziția de monopol natural nu și-a construit-o singură, ci este rezultatul modului în care statul a “spart” sectorul energetic, separând companiile pe tipuri de producători și nu pe regiuni și a reglementărilor din domeniu, prin care s-a creat piața de echilibrare.
Pentru a demonstra că Hidroelectrica a profitat de poziția sa de monopol natural pe piața de echilibrare, Consiliul Concurenței ar trebui să demonstreze că, în mod deliberat și neprogramat, compania a închis anumite capacități de producție, limitând cantitatea de energie care putea fi tranzacționată pe PZU.
Principalul motiv pentru care Hidroelectrica se află sub lupa autorităților este acela că, dacă situația de pe PZU și de pe piața de echilibrare va persista, iar prețurile se vor majora în continuare, ANRE va trebui să recunoască furnizorilor costurile mai ridicate cu achiziția de energie electrică, ceea ce va conduce la o majorare a facturii consumatorilor finali.
