ANRE taie marja garantată de profit a distribuitorilor de energie cu peste 26%, mai puțin decât intenționa inițial

ANRE taie marja garantată de profit a distribuitorilor de energie cu peste 26%, mai puțin decât intenționa inițial
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 17 sep 2018

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a decis să reducă cu peste 26% rata reglementată a rentabilității (RRR) companiilor de distribuție a energiei electrice, care reprezintă, practic, o marjă de profit garantată pentru activitatea de distribuție a operatorilor de profil, utilizată la calculul tarifelor de distribuție a energiei aprobate de ANRE și suportate de consumatori pe facturi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

De ce este important: Indicatorul RRR reprezintă un parametru foarte important luat în considerare la stabilirea veniturilor reglementate ale operatorilor de distribuție concesionari și, deci, la fixarea tarifelor reglementate de distribuție achitate de consumatori pe facturi. Tariful de distribuție are o pondere de aproximativ 30% din factura finală plătită de consumatorii casnici, 45% reprezentând achiziția de energie electrică, 6% - tariful de transport, 8% - costurile de furnizare, 8,6% - costurile cu certificatele verzi, 2,2% - contribuția pentru cogenerare și 0,1% - acciza.

Astfel, de la 1 ianuarie 2019, rata reglementată a rentabilității operatorilor de distribuție a energiei electrice va fi de 5,66%, exprimată în termeni reali, înainte de impozitare, cu peste 26% mai mică față de cea în prezent în vigoare, de 7,7%.

Reducerea este mai mică decât cea avută în vedere inițial de Autoritate, de 34%, la 5,07%, contestată atât de către distribuitori, cât și de Fondul Proprietatea, acționar semnificativ la mai multe companii de profil.

“Nivelul de 5,07%, în termeni reali, înainte de impozitare, propus ca și Rată de Rentabilitate Reglementată (RRR) nu reflectă costurile capitalului împrumutat și al capitalului propriu al operatorilor și este, totodată, insuficientă pentru motivarea operatorilor de distribuție să implementeze planuri de investiții adecvate”, susținea Fondul Proprietatea în vara acestui an.

FMI: Economia Marii Britanii se va contracta fără un acord privind Brexitul CITEȘTE ȘI FMI: Economia Marii Britanii se va contracta fără un acord privind Brexitul

"Menționăm totodată că, pentru stimularea realizării de noi investiții, ANRE are în vedere remunerarea suplimentară, cu un punct procentual peste valoarea precizată anterior, a investițiilor realizate în capacitățile energetice în cea de a patra perioadă de reglementare (2019-2023)", a transmis ANRE. 

"Considerăm că valoarea RRR aprobată în vederea aplicării la calculul tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice începând cu 1 ianuarie 2019 va conduce la atingerea unui optim între menținerea interesului realizării investițiilor necesare asigurării calității serviciului de distribuție a energiei electrice și asigurarea unui nivel rezonabil al profiturilor operatorilor de distribuție concesionari, conform prevederilor cadrului de reglementare stabilit de Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare", mai afirmă ANRE.

UPDATE Gruia Stoica confirmă informațiile Profit.ro privind preluarea controlului asupra fabricii de medicamente Polisano: Am înțeles mai bine potențialul de dezvoltare al fabricii, vreau să duc Polisano pe locul I în Europa Centrală și de Sud-Est CITEȘTE ȘI UPDATE Gruia Stoica confirmă informațiile Profit.ro privind preluarea controlului asupra fabricii de medicamente Polisano: Am înțeles mai bine potențialul de dezvoltare al fabricii, vreau să duc Polisano pe locul I în Europa Centrală și de Sud-Est

În luna decembrie a anului trecut, ANRE a aprobat pentru 2018 un nivel al tarifelor de distribuție în scădere medie de 1,08% la nivelul întregii țări, pentru cei opt operatori de distribuție concesionari, în pofida faptului că aceștia au solicitat o creștere medie a tarifelor de distribuție cu 9,78%.

În 2014, ANRE a emis un ordin prin care, de la 1 ianuarie 2015, RRR a fost redusă de la 8,52% la 7,7%, fapt care, ulterior, a dus la reducerea tarifelor reglementate practicate de distribuitori în raport cu clienții. În replică, operatorii de distribuție au atacat ordinul în instanță, în contencios administrativ. În cele din urmă, justiția a dat câștig de cauză Autorității.

Tarifele de distribuție sunt stabilite de ANRE în baza unor formule complexe, în care intră și rata reglementată procentuală a rentabilității, care reprezintă, practic, o marjă de profit garantată pentru activitatea de distribuție a operatorilor. Potrivit reglementărilor ANRE, la stabilirea tarifelor de distribuție sunt luate în considerare costurile justificate cu operarea și mentenanța, achiziția energiei electrice aferente consumului propriu tehnologic aprobat de ANRE, amortizarea activelor existente și a noilor investiții eficiente, precum și rentabilitatea activelor.

Rata reglementată a rentabilității se stabilește inclusiv pe baza randamentelor medii ale titlurilor de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice, dar și a unor indicatori de risc și de rentabilitate ai pieței românești a acțiunilor listate la bursă. În calculul ratei de rentabilitate mai intră costurile capitalului și gradul de îndatorare al companiilor de distribuție, precum și rata impozitului pe profit.

viewscnt
Afla mai multe despre
anre
tarife distributie energie
distribuitori energie
factur energie
pret energie
scumpire energie electric
rata reglementata a rentabilitatii distributie energie