Avertisment pentru România - Ne așteaptă o iarnă și o primăvară 2027 destul de dificile din punct de vedere al prețurilor la gaze

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarar că lucrurile sunt destul de imprevizibile pentru că ne aflăm într-o criză internațională, iar prin distrugerea unor capacități de producție, mai ales în zona Qatar, prețul gazului va fi în continuare ridicat și ne așteaptă o iarnă și o primăvară 2027 destul de dificile din punct de vedere al tarifelor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Avertisment pentru România - Ne așteaptă o iarnă și o primăvară 2027 destul de dificile din punct de vedere al prețurilor la gaze

„Suntem într-o criză internațională și europeană. Lucrurile par să se fi calmat, dar vedeți că sunt destul de imprevizibile. Încă nu s-a găsit o soluție durabilă, definitivă pentru situația din Orientul Mijlociu și pentru Strâmtoarea Ormuz. Din orice lucru care se poate întâmpla acolo, din orice incident, din orice escaladare, putem vedea imediat creșteri din nou ale prețurilor internaționale. Cotația internațională la petrol și gaze naturale e principala preocupare la nivel european în domeniul energiei în acest moment. Sigur, peste tot în Europa avem stocuri de rezervă, dar suntem afectați de o creștere a prețurilor, care a generat și generează în continuare creșteri în lanț și inflație. Plus că cele mai multe analize sunt convergente că, prin distrugerea unor capacități, mai ales în zona Qatar, prețul gazului va fi în continuare ridicat și ne așteaptă o iarnă și o primăvară 2027 destul de dificile din punct de vedere al prețurilor la gazul natural”, a spus Bușoi, la cea de-a opta ediție a Forumului Energiei.

Eni avertizează că prețurile petrolului și gazelor vor fi mai grav afectate decât se crede CITEȘTE ȘI Eni avertizează că prețurile petrolului și gazelor vor fi mai grav afectate decât se crede

În ceea ce privește redeschiderea rafinăriei Petrotel-Lukoil, reprezentantul Ministerului Energiei a punctat că statul român a luat niște măsuri foarte clare pentru a respecta sancțiunile impuse Rusiei, scrie Agerpres.

„Ca și secretar de stat responsabil nu doar cu afacerile europene, ci și cu relațiile internaționale, m-am ocupat de relația cu OFAC (The Office of Foreign Assets Control, n.r.), de la bun început, explicând ce facem pentru a respecta sancțiunile și până la urmă, filosofia, esența acestor sancțiuni, ca niciun ban din România, din operațiuni să nu meargă în Rusia și să nu susțină direct sau indirect uciderea civililor și uciderea soldaților în Ucraina. Din acest punct de vedere, statul român și-a luat niște măsuri foarte clare. În primul rând, sigur este acea ordonanță cu supraveghetorul pe care l-am numit și care urmărește ca lucrurile să se întâmple în această direcție. Sigur că mai este și Eximbank, o bancă de stat extrem de profesionistă și extrem de strictă în a aplica aceste sancțiuni și în a se asigura că lucrul acesta nu se întâmplă (…) Petrotel – Lukoil are nevoie de un orizont de șase luni de zile pentru a merita să înceapă să cumpere țiței, produs pe care să-l rafineze de pe piața internațională, de altundeva, evident decât din Rusia, pentru că este interzis. (…) din punctul de vedere al unor sancțiuni secundare ale oricărei entități care lucrează cu Lukoil – Petrotel pe următoarele șase luni, de la Departamentul de Trezorerie al SUA, de la OFAC, s-a primit o asigurare fermă că acest lucru nu se va întâmpla până în 29 octombrie. În paralel, pentru benzinării, dar nu doar pentru cele din România, pentru toate operațiunile internaționale, pe partea de retail de benzinării există o prelungire tot până în 29 octombrie”, a menționat demnitarul.

Comisia Europeană propune măsuri de sprijin în energie, pe fondul războiului din Golf. Scumpirile generate de acesta i-au costat în plus pe europeni 24 de miliarde de euro

Comisia Europeană a anunțat că propune acțiuni de protejare a europenilor de criza energiei fosile, cauzată de războiul din Orientul Mijlociu, și de accelerare a tranziției către energia cu emisii reduse de carbon, produsă pe plan intern în UE.

″Măsuri oportune, specifice și temporare. Protejarea consumatorilor, inclusiv a industriei, de vârfurile de preț poate include scheme specifice de sprijin pentru venit, vouchere energetice și sisteme de leasing social, reducând accizele la energia electrică pentru gospodăriile vulnerabile. Comisia va adopta, de asemenea, un cadru temporar privind ajutoarele de stat, care va oferi o flexibilitate suplimentară guvernelor naționale, inclusiv măsuri de urgență pentru a sprijini sectoarele economice cele mai expuse″, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

Acesta arată că AccelerateEU este setul de instrumente al Comisiei menit să ofere ajutor imediat gospodăriilor și industriilor europene, în special celor mai vulnerabile, plasând în același timp Europa pe o traiectorie constantă către independența energetică.

Electrolux închide fabrica din Ungaria, unde produce frigidere CITEȘTE ȘI Electrolux închide fabrica din Ungaria, unde produce frigidere

De la escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, UE a cheltuit încă 24 de miliarde euro pentru importurile de energie din cauza prețurilor mai mari, fără a primi nicio moleculă suplimentară de energie, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, situația geopolitică actuală reamintește în mod clar că accelerarea tranziției către o energie curată, sigură și la prețuri accesibile este un imperativ economic și de securitate, iar AccelerateEU prezintă atât măsuri pe termen scurt, cât și măsuri structurale cu efect pe termen mai lung pentru a reduce și mai mult dependența de piețele volatile ale combustibililor fosili și pentru a consolida reziliența Europei la riscurile viitoare pe baza energiei curate și a electrificării produse pe plan intern.

″Alegerile pe care le facem astăzi ne vor modela capacitatea de a face față provocărilor de astăzi și crizelor de mâine. Strategia noastră AccelerateEU va oferi cetățenilor și întreprinderilor europene atât măsuri de ajutor imediate, cât și mai structurale. Trebuie să accelerăm trecerea la energii curate, cultivate acasă. Acest lucru ne va oferi independență și securitate energetică și înseamnă că suntem mai în măsură să facem față furtunilor geopolitice″, a declarat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

FOTO Bolojan, după consultările cu președintele: Îmi asum în continuare mandatul de premier CITEȘTE ȘI FOTO Bolojan, după consultările cu președintele: Îmi asum în continuare mandatul de premier

Alte acțiuni propuse:

Coordonarea este esențială. Comisia se va asigura că măsurile la nivelul statelor membre se vor lua în deplină coordonare. Aceasta include reumplerea depozitelor subterane de gaze, utilizarea flexibilităților în normele de constituire a stocurilor sau orice eliberare excepțională de stocuri petroliere. Grupurile de coordonare pentru petrol și gaze se reunesc frecvent pentru a asigura conștientizarea deplină a situației în rândul statelor membre. Măsurile de urgență specifice și măsurile menite să asigure disponibilitatea combustibilului pentru avioane cu reacție și a motorinei, inclusiv disponibilitatea capacităților de producție ale rafinăriilor de petrol, ar trebui să fie strâns coordonate.

Va fi înființat un nou Observator al combustibililor pentru a urmări producția, importurile, exporturile și nivelurile stocurilor de combustibili pentru transport din UE. Acest lucru va permite identificarea rapidă a potențialelor deficite și, în cazul eliberării de stocuri de urgență, va sta la baza unor măsuri specifice de menținere a unei distribuții echilibrate a combustibililor. Pentru a atenua impactul prețurilor ridicate ale combustibililor și al posibilelor deficite de combustibili asupra sectorului aviației din UE, Comisia va oferi, de asemenea, claritate cu privire la flexibilitățile existente în cadrul UE în domeniul aviației.

Accelerarea trecerii la energia curată produsă pe plan intern pentru a înlocui petrolul, gazele și combustibilii fosili utilizați în transporturi. Până în vară, Comisia va prezenta un plan de acțiune privind electrificarea. Aceasta va include un obiectiv ambițios în materie de electrificare și măsuri de eliminare a barierelor din calea electrificării sectoarelor industrial, al transporturilor și al construcțiilor. Punerea rapidă în aplicare a Planului de investiții în transportul durabil este esențială pentru accelerarea introducerii combustibililor de aviație durabili.

ULTIMA ORĂ OFICIAL România - cel mai ridicat deficit bugetar din UE și în 2025, ușor mai ridicat decât anticipa Guvernul CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ OFICIAL România - cel mai ridicat deficit bugetar din UE și în 2025, ușor mai ridicat decât anticipa Guvernul

Intensificarea sistemului de rețele. Electrificarea trebuie să fie însoțită de o rețea de rețea adecvată scopului. Primii pași sunt asigurarea punerii în aplicare depline a legislației actuale și încheierea rapidă a negocierilor referitoare la pachetul privind rețelele europene. Maximizarea infrastructurii existente de energie din surse regenerabile este o altă acțiune. Retehnologizarea rapidă a parcurilor eoliene mari și a centralelor regenerabile, inclusiv a parcurilor eoliene offshore și a centralelor hidroelectrice, poate oferi rapid ajutorul suplimentar atât de necesar. Comisia va prezenta, de asemenea, o propunere legislativă privind taxele de rețea și impozitarea, asigurându-se, printre altele, că energia electrică este impozitată mai puțin decât combustibilii fosili.

Stimularea investițiilor. La nivelul UE sunt disponibile resurse semnificative, cum ar fi cele din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență („MRR”: 219 miliarde EUR) și fondurile politicii de coeziune. În contextul crizei actuale, viteza și impactul sunt de o importanță capitală. Comisia va ajuta statele membre să utilizeze la maximum fondurile UE disponibile. Cu toate acestea, numai banii publici nu vor acoperi nevoile semnificative de investiții (660 de miliarde EUR pe an până în 2030) pentru tranziția energetică. Prin urmare, pentru a mobiliza investiții private, Comisia a adoptat, în martie 2026, o strategie de investiții în energia curată. Comisia va organiza un summit privind investițiile în energia curată, care va reuni sectorul serviciilor financiare, inclusiv investitori instituționali majori, lideri industriali, dezvoltatori de proiecte și finanțatori publici, pentru a accelera finanțarea privată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2390 +0.0046+0.09 %
1 USD4.5422 +0.0136+0.30 %
1 GBP6.0714 +0.0050+0.08 %
1 CHF5.6794 +0.0077+0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite