Bursele de gaze din România oferă tranzacții-standard pe cel mult 1 an. Producătorii au nevoie de contracte pe termen lung

Bursele de gaze din România oferă tranzacții-standard pe cel mult 1 an. Producătorii au nevoie de contracte pe termen lung
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 19 iul 2018

Cele trei burse de gaze naturale din România oferă produse standardizate tranzacționabile cu scadențe de cel mult un an, potrivit unui proiect de decizie a ANRE cu privire la aprobarea listei acestora, în vreme ce producătorii de gaze, în special cei cu concesiuni offshore în Marea Neagră, au nevoie să încheie contracte pe termen lung.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"(...) deși prevederile prezentei propuneri de decizie sunt aplicabile celor trei operatori ai pieței centralizate, apreciem că aceasta va influența semnificativ activitatea tuturor furnizorilor din piața de gaze naturale în contextul existenței obligației instituite prin prevederile Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, de tranzacționare a unui anumit procent din cantitatea vândută/achiziționată pe piața centralizată", arată ANRE.

Cei trei operatori de piețe centralizate de gaze naturale sunt OPCOM, Bursa Română de Mărfuri (BRM) și Humintrade SRL. Cel din urmă este deținut de fostul deputat și prefect PSD de Gorj Mugurel Surupăceanu, a obținut licență de la ANRE doar luna trecută și va activa prin intermediul portalului e-gas.ro

Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent actul normativ de modificare a Legii energiei, care impune tuturor producătorilor români de gaze naturale ca, de anul viitor, minimum 50% din livrările lor anuale de gaze să fie prin tranzacții de vânzare derulate pe piețele centralizate angro din România. Obligația este valabilă pentru toți participanții la piața de gaze naturale, respectiv și pentru furnizori și traderi, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale pe piața angro.

DOCUMENT Guvernul obligă comercianții să plătească 0,5 lei pentru ambalaje reutilizabile și returnate de clienți. Obligația va fi impusă, la un moment dat, și pentru ambalaje nereutilizabile CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul obligă comercianții să plătească 0,5 lei pentru ambalaje reutilizabile și returnate de clienți. Obligația va fi impusă, la un moment dat, și pentru ambalaje nereutilizabile

De asemenea, toți participanții la piața de gaze vor fi obligați ca, dacă încheie contracte angro de cumpărare de gaze, minimum 40% din cantitatea anuală achiziționată să fie cumpărată prin tranzacții derulate pe bursele românești de gaze. Mai mult, aceste cote procentuale pot fi majorate anual, în urma unei analize, prin decizie a ANRE, care are obligația să monitorizeze evoluția pieței angro de gaze naturale din România, până cel târziu în data de 31 martie a fiecărui an calendaristic anterior celui pentru care se instituie obligația de tranzacționare pe piațele centralizate angro a cantităților minime de gaze naturale.

Prevederile au generat nemulțumirea companiilor petroliere cu concesiuni de gaze naturale în Marea Neagră, care au arătat că obligația de a tranzacționa gazele extrase de acolo într-o manieră prestabilită constituie o politică restrictivă din punct de vedere comercial și introduce un regim discriminatoriu între regulile de comercializare a gazelor naturale pentru producția internă și regulile aplicabile importurilor de gaze naturale.

"Mai mult, proiectele de dezvoltare de resurse de gaze naturale care implică angajamente financiare inițiale semnificative se bazează și pe posibilitatea de a încheia contracte de vânzare bilaterale, pe termen lung. Astfel de contracte sunt încheiate înainte de a se efectua investiția de dezvoltare și angajează, deseori, producătorii să furnizeze gaze naturale către cumpărători la momentul începerii producției. Acest tip de contracte nu pot fi tranzacționate prin platforme centralizate. Intervențiile administrative, precum obligația de a tranzacționa într-o manieră prescrisă doar pe platforme centralizate, vor avea consecințe neintenționate și dăunătoare pentru potențialele investiții noi în offshore-ul Mării Negre", se arăta într-un document de poziție al Asociației Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN), emis înainte de votul final din Camera Deputaților asupra proiectului de modificare a Legii energiei.

Deocamdată, doar pe platforma BRM s-au derulat tranzacții cu gaze. Operatorul estimează că circa 90 TWh de gaze naturale vor fi tranzacționate la BRM în acest an, adică 75% din consumul la nivel național. În 2017, procentul a fost de 56% din consum, respectiv o cantitate de 67,7 TWh.

Bursele de gaze din România oferă tranzacții-standard pe cel mult 1 an. Producătorii au nevoie de contracte pe termen lung
Bursele de gaze din România oferă tranzacții-standard pe cel mult 1 an. Producătorii au nevoie de contracte pe termen lung
Bursele de gaze din România oferă tranzacții-standard pe cel mult 1 an. Producătorii au nevoie de contracte pe termen lung
Sursă: ANRE

Sursă: ANRE

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa romana de marfuri
brm
opcom
humintrade srl
mugurel surupaceanu
anre
piete centralizate gaze naturale
burse gaze naturale
tranzactii gaze naturale
pret gaze naturale
gaze naturale marea neagra