Comitetul Creditorilor Elcen amână decizia privind sistarea furnizării apei calde în București

Comitetul Creditorilor Elcen amână decizia privind sistarea furnizării apei calde în București
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 sep 2019

Comitetul Creditorilor Elcen a anunțat că amână decizia privind sistarea furnizării apei calde în București, după ce în ședința de vineri s-a analizat posibilitatea întreruperii livrării agentului termic către RADET, în condițiile în care RADET continuă să nu își onoreze obligațiile de plată.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”După amenințările primarului Gabriela Firea la adresa administratorului judiciar al Elcen, ședința Comitetului Creditorilor s-a încheiat fără nicio decizie privind oprirea apei calde”, se arată într-un comunicat al Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Elcen.

Urmează ca administratorul judiciar să convoace în săptâmânile următoare o nouă ședință, scrie News.ro.

EXCLUSIV Directoratul CE Oltenia nu susține achiziția distribuției CEZ din regiune. Detalii la Profit Energy.forum CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Directoratul CE Oltenia nu susține achiziția distribuției CEZ din regiune. Detalii la Profit Energy.forum

”Amânarea deciziei are loc în contextul în care doi dintre creditori (Engie și Transgaz) au absentat, iar cei prezenți au evitat o poziționare fermă printr-un vot 'Da' sau 'Nu', așa cum a fost solicitat în convocatorul întâlnirii. Atât poziționarea indecisă, cât și absențele creditorilor survin după ce, cu o zi înaintea ședinței Comitetului Creditorilor, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat public 'autorităților guvernamentale să ia măsurile care se impun împotriva acestui administrator judiciar al Elcen', adică împotriva companiei noastre”, arată comunicatul.

Administratorul judiciar subliniază că presiunile exercitate de primarul Gabriela Firea, în condițiile în care compania are obligația legală de a depune toate eforturile pentru a salva Elcen de la faliment, ”nu fac decât să decredibilizeze instituția publică pe care o conduce și să transmită un mesaj descurajator tuturor companiilor private care încearcă să se implice în viața orașului sau în procesul de însănătoșire și întărire a statului român, în general”.

Potrivit administratorului judiciar, Elcen, societate aflată deja în insolvență, se găsește în situația în care este obligată să presteze servicii fără a fi plătită de către RADET, ca urmare a refuzului Primăriei Municipiului București (PMB) de a plăti subvenția.

"Nu-mi amintesc să fi existat vreun primar care să amenințe o companie privată de o asemenea manieră, mai ales când tot el se află în culpă. Pe fond, amenințările primarului Gabriela Firea și situația generală țin de domeniul absurdului: PMB nu plătește subvenția, dar cheltuie sute de milioane de lei pe companii de stat care sunt doar niște găuri negre, inutile și ineficiente, și pe panseluțe și festivaluri, apoi tot PMB iese în piață și strigă că Elcen nu mai vrea să dea apă caldă. Elcen, și dacă ar vrea să presteze servicii gratuite, la un moment dat nu mai are cum. Are nevoie de bani pentru a plăti salariații și furnizorii, ca să producă energia pe care ei o vor gratis. Pasul firesc și logic pentru doamna primar este să iasă public și să amenințe și Romgaz acum. Să-i oblige și pe ei să ne livreze gaze gratis. Apoi să le spună cetățenilor să stea liniștiți și să mai bifeze încă o realizare pentru Capitală", a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator Sierra Quadrant.

La rândul său, Primăria Capitalei a asigurat recent bucureștenii că procesul de furnizare a apei calde se desfășoară normal, fără a fi pus în pericol de actuala situație juridică sau financiară a Radet și Elcen.

Sierra Quadrant susținea la începutul lui septembrie că, din cauza refuzului Primăriei Municipiului București (PMB) de a plăti subvenția către RADET, creanțele curente neîncasate de Elcen au ajuns la 217,5 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
radet
elcen