Deși a transportat cu 14% mai puțin țiței în T1, Conpet Ploiești a raportat un profit net în ușoară creștere, de 19,5 milioane lei

Deși a transportat cu 14% mai puțin țiței în T1, Conpet Ploiești a raportat un profit net în ușoară creștere, de 19,5 milioane lei
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 mai 2017

Transportatorul de petrol prin conducte Conpet a realizat în primele 3 luni ale anului o cifră de afaceri netă de 91,06 milioane lei, în scădere cu 2,89% față de cea de 93,77 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În pofida ușorului declin al activității, compania și-a ameliorat profitabilitatea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Conpet Ploiești (COTE) a realizat în primul trimestru venituri din exploatare de 99,31 milioane lei, cu 1,49% mai mici decât cele de 100,81 milioane lei din T1 2016. Este un rezultat care survine în condițiile în care compania a transportat 1,53 milioane tone de țiței, cu 14,52% mai puțin decât cantitatea de 1,79 milioane tone petrol transportată anul trecut, dar cu 6,25% peste cea de 1,44 milioane tone țiței prinsă în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs.

Cheltuielile din exploatare s-au redus, în același interval, cu 3,20%, la 77,16 milioane lei, de la 79,71 milioane lei, ceea ce a permis o creștere cu 3,74% a câștigului pretaxare EBITDA, la 33,23 milioane lei, de la 32,03 milioane lei.

Profitul financiar a coborât cu 16,84%, la aproximativ 948.000 de lei, față de 1,14 milioane lei în primele 3 luni din 2016, un aport negativ la rezultatul global. Profitul net raportat este de 19,55 milioane lei, în creștere cu 6,01% față de 18,44 milioane lei în T1 2016.

Nuclearelectrica a obținut un profit trimestrial cu 25% mai mare, de 84 milioane lei CITEȘTE ȘI Nuclearelectrica a obținut un profit trimestrial cu 25% mai mare, de 84 milioane lei

Activele totale ale companiei erau la data de 31 martie de 882,48 milioane lei, cu 2,03% mai mari decât cele de 864,91 milioane lei prinse în contabilitate la sfârșitul anului trecut. În același timp, datoriile totale au fost reduse cu 10,65%, la 60,50 milioane lei, de la 67,71 milioane lei.

Conpet este listată la cota Bursei de Valori București și la ultimul preț de 127,00 lei/acțiune are o valoare de piață de 1,10 miliarde lei (241,73 milioane euro).

Detalii privind perspectivele pieței energetice, schimbările legislative pregătite în domeniu și impactul acestora asupra jucătorilor din domeniul energetic dar mai ales asupra consumatorului vor fi anunțate, pe lângă multe alte teme, la Profit Energy.forum, pe 15 mai, la Hotel Intercontinental, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice. Pentru detalii și înregistrări, AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
conpet ploiesti
petrol
bvb
bursa