Petrotel Lukoil este controlată de traderul de țiței și mărfuri Litasco, înregistrat în Elveția și parte a grupului Lukoil, cu 99,7676% din capital.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Restul de 0,2324%, reprezentând cumulat 515.021 de acțiuni, se află în posesia unui număr de 10.731 de acționari minoritari.
În perioada 1996-2004, Petrotel a fost listată la Bursa de Valori București (BVB), rușii de la Lukoil preluând pachetul majoritar de acțiuni în 1998.
În ședința AGA, Litasco și-a impus la vot propria opțiune de administrator special, în persoana rusului cu cetățenie elvețiană Eugene Maniakhine, directorul comercial al Petrotel Lukoil.
La ședință a participat și un acționar minoritar român, Ilie-Dumitru Muntean, posesor a 5.680 de acțiuni Petrotel.
″Dl. Muntean Ilie Dumitru își exprimă votul în sensul: „desemnării SC Dinamic Plus SRL, societate la care dețin funcția de administrator și nu este creditor în cadrul procedurii. Menționez că nu sunt de acord cu numirea d-lui Maniakhine Eugene întrucât a deținut o funcție la Lukoil și apreciez că există conflict de interese ținând cont că Litasco are de recuperat aproximativ 254 milioane de dolari în cadrul insolvenței”″, se arată în procesul verbal al ședinței AGA, văzut de Profit.ro.
Dinamic Plus SRL, la care Muntean are și calitatea de asociat unic, este o agenție imobiliară din Sibiu.
Litasco figurează în tabelul preliminar al Petrotel Lukoil cu o creanță chirogafară admisă de 1,182 miliarde lei (225,548 milioane euro), reprezentând circa 80% din totalul admis la masa credală, de 1,478 miliarde lei.
Însă potrivit Legii insolvenței, dat fiind că Litasco este acționar al Petrotel Lukoil, este considerat a fi ″persoană strâns legată de debitor″, motiv pentru care creanța sa este una subordonată, aflându-se pe ultimul loc, al zecelea, în ordinea de plată a datoriilor companiei.



Sursă: BPI
Din restul creanțelor admise, însumând 295,8 milioane lei, cele mai mari sunt cele deținute de firme care au executat lucrări și au prestat servicii către Petrotel Lukoil în timpul reviziei:
Web Partner Industries (43,2 milioane lei), Industrial Montaj (38,4 milioane lei), Carpați Com (27,5 milioane lei), TIAB SA (26,2 milioane lei), Turboenergy Power Chișinău Sucursala București (23,5 milioane lei), Spoting SA (18,1 milioane lei), Walter Tosto WTB (16,5 milioane lei), IMUC SRL (13,5 milioane lei), TUV Austria Romania (12,8 milioane lei), , Naiad Water Solutions (peste 11 milioane lei) sau COMES SA (10,4 milioane lei).
Banca de stat Exim Banca Românească are o creanță admisă sub condiție suspensivă fără drept de vot de 28,2 milioane lei, garantată integral cu depozite constituite drept colateral de Petrotel Lukoil, iar ANAF a fost înscrisă în tabelul preliminar cu circa 2,5 milioane lei, ″sub condiția rezolutorie a aprobării decontului de TVA solicitat la rambursare″.



Sursă: BPI

Intrarea în insolvență, la cererea proprie, a Petrotel Lukoil, a fost raportată Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (Office of Foreign Assets Control - OFAC) al Trezoreriei SUA, structura care se ocupă cu gestionarea sancțiunilor economice dictate de administrația federală americană, după cum a relatat Profit.ro.
″După deschiderea procedurii, ținând seama de intenția vădită a debitoarei privitoare la reorganizarea activității și redeschiderea rafinăriei, am adresat OFAC o înștiințare cu privire la deschiderea procedurii și intenția administratorului judiciar de a susține demersul debitoarei pentru a obține licența necesară repornirii activității″, se spune într-un document al administratorului judiciar.
Acesta mai menționează că băncile, autoritățile și partenerii de afaceri din România ar fi interpretat în mod restrictiv termenii licențelor generale succesive emise de OFAC, menite să permită, în condițiile sancțiunilor americane, menținerea operațiunilor activelor Lukoil din afara Rusiei, până la vânzarea acestora.
″Cu toate că lanțul de licențe generale a fost neîntrerupt și suficient de larg formulat, blocajul operațional al rafinăriei s-a manifestat și s-a agravat în această perioadă. Cauza nu a fost o interdicție expresă în textul licențelor, ci interpretarea restrictivă aplicată de băncile, autoritățile și contrapărțile din România.
Acestea nu au tratat (licențele – n.r.) ca pe un cadru care permite continuarea activității operaționale pe durata tranziției, ci limitat la conservare pasivă și măsuri izolate de mentenanță. În consecință, orice activitate care semăna cu o continuitate normală de business (plăți către furnizori, achiziția de bunuri și servicii esențiale, angajarea de contractori, suport tehnic, logistică, utilități, servicii operaționale și alte tranzacții de rutină indispensabile funcționării rafinăriei) a fost tratată ca fiind în afara sferei licenței.
Aceasta este consecința directă a naturii regimului de wind-down. O rafinărie nu poate fi conservată în mod real doar prin „mentenanță” abstractă, fără activitate operațională obișnuită care o menține sigură, viabilă și capabilă să funcționeze. Integritatea, siguranța și valoarea economică a rafinăriei depind de un lanț constant de servicii, plăți, aprovizionări și intervenții tehnice care fac parte din operarea normală.
Aplicat ca excludere a acestor activități, regimul nu conserve activul, ci îl dezactivează progresiv, până la oprire. Motorul blocajului a fost, așadar, decalajul dintre ceea ce licențele autorizau în abstract și ceea ce băncile și contrapărțile erau dispuse să proceseze în practică: în mediul bancar și de reglementare din România, formularea GL 131C, deși teoretic funcțională, nu oferea băncilor confortul necesar pentru a procesa tranzacțiile cerute de funcționarea rafinăriei. (…)
Mecanismul concret al blocajului este următorul: fiecare verigă a lanțului de aprovizionare este o tranzacție, fiecare tranzacție necesită o bază contractuală, iar fiecare bază contractuală necesită, în mediul actual, o autorizare neechivocă.
Atunci când o bancă românească primește o instrucțiune de plată (de exemplu, taxe de nominalizare a navei sau servicii feroviare de manevră), aceasta nu evaluează dacă operațiunea este, în principiu, incidentă achiziției de țiței, ci dacă acea plată specifică, în baza acelui contract specific, către acea contraparte specifică, este expres autorizată (de americani – n.r.); dacă răspunsul nu este neechivoc, tranzacția este refuzată. Dacă o tranzacție este refuzată, întregul proces se oprește, indiferent câte alte etape ar fi tehnic autorizate.
Consecința este că o rafinărie recunoscută internațional, operațională tehnic și complet întreținută, reprezentând aproximativ 30% din capacitatea internă de procesare a României, a rămas complet inactivă timp de peste șapte luni, în pofida existenței unor licențe generale care, în aparență, păreau să permită categorii semnificative de activitate.
Fiecare lună de inactivitate reprezenta o pierdere în capacitatea de procesare și consecutive în pierderi directe de venit. Echipamentele, întreținute sub regimul licențelor, erau în stare operațională și pregătite de repornire; singurul obstacol era absența unui cadru care să permită neechivoc achiziția, procesarea și comercializarea în baza unor contracte noi cu terți independenți″, se menționează în documentul citat.
Petrotel a intrat în insolvență pe 26 august, exprimându-și intenția de reorganizare.


















