Exxon Mobil, Chevron, Shell și TotalEnergies au obținut în trimestrul trecut venituri cumulate de 51 de miliarde de dolari, duble față de intervalul similar din 2021

Exxon Mobil, Chevron, Shell și TotalEnergies au obținut în trimestrul trecut venituri cumulate de 51 de miliarde de dolari, duble față de intervalul similar din 2021
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 iul 2022

Exxon Mobil, Chevron, Shell și TotalEnergies au obținut în trimestrul trecut venituri cumulate de 51 de miliarde de dolari, duble față de itnervalul similar din 2021, datorită creșterii prețurilor petrolului și gazelor naturale, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Toate cele patru companii au anunțat în ultimele luni programe de răscumpărare a acțiunilor, profitând de marjele ridicate obținute din vânzările de petrol și gaze, scrie News.ro.

Viktor Orban spune că Ungaria va cumpăra încă 700 de milioane de metri cubi de gaz rusesc vara aceasta CITEȘTE ȘI Viktor Orban spune că Ungaria va cumpăra încă 700 de milioane de metri cubi de gaz rusesc vara aceasta

Exxon a depășit companiile concurente, cu un profit net de 17,9 miliarde de dolari, cu câteva miliarde de dolari mai mare decât recordul său anterior, raportat în 2012, care a fost susținut de vânzările de active din Japonia.

A cincea mare companie producătoare de petrol, BP, va raporta rezultatele trimestriale săptămâna viitoare.

Companiile au obținut rezultate solide ale diviziilor de producție, ajutate de creșterea contractelor futures pentru petrolul Brent, de referință la nivel internațional, care în trimestrul trecut a avut un preț de circa 114 dolari pe baril.

Prețurile ridicate ale țițeiului pot reduce marjele pentru companiile petroliere integrate, deoarece suportă și costul țițeiului utilizat pentru produsele rafinate. Cu toate acestea, după  invadarea Ucrainei de către Rusia și a numeroaselor închideri ale rafinăriilor din întreaga lume ca urmare a pandemiei de coronavirus, marjele de rafinare au explodat în al doilea trimestru, depășind câștigurile la țiței, amplificând câștigurile.

”Rezultatele solide din trimestrul al doilea reflectă un mediu de piață global strâns, în care cererea s-a redresat la niveluri aproape de pre-pandemie și oferta s-a erodat. Creșterea ofertei nu se va întâmpla peste noapte”, a declarat directorul general al Exxon, Darren Woods, într-o discuție telefonică cu analiștii.

Rezultatele marilor companii din industria petrolului vor atrage cu siguranță critici din partea politicienilor și apărătorilor consumatorilor, care spun că companiile petroliere valorifică deficitul global de aprovizionare pentru a îngrășa profiturile și a îngrădi consumatorii.

Președintele american Joe Biden a declarat luna trecută că Exxon și alții câștigă ”mai mulți bani decât Dumnezeu” într-un moment în care prețurile combustibililor au crescut la niveluri recordu.

La începutul acestei luni, Marea Britanie a adoptat o taxă excepțională de 25% pentru producătorii de petrol și gaze din Marea Nordului.

Parlamentarii americani au discutat o idee similară, deși șansele de adoptare în Congres sunt reduse.

O taxă excepțională nu oferă ”un stimulent pentru creșterea producției, care este cu adevărat ceea ce are nevoie lumea astăzi”, a declarat directorul financiar al Exxon, Kathryn Mikells, într-un interviu pentru Reuters.

Companiile spun că doar satisfac cererea consumatorilor și că prețurile reflectă problemele globale de aprovizionare și lipsa investițiilor.

Producția mondială de petrol a fost limitată de o revenire lentă a petrolului pe piață de către Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și a aliaților săi, inclusiv Rusia, precum și de lipsa forței de muncă și a echipamentelor care împiedică o creștere mai rapidă a ofertei în locuri precum Statele Unite.

La începutul acestui an, Exxon și-a dublat programul de răscumpărare de acțiuni, la 30 de miliarde de dolari, până în 2022 și 2023.

Shell a declarat că va răscumpăra acțiuni de 6 miliarde de dolari în trimestrul curent, în timp ce Chevron și-a sporit planurile anuale de răscumpărare la un interval cuprins între 10 și 15 miliarde de dolari, în creștere de la 5 miliarde dolar la 10 miliarde dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
exxon mobil
chevron
shell