Fost ministru PSD, acum consilier la Ciolacu - numit reprezentant al Energiei, conduse de PNL, în CA-ul celui mai mare furnizor și distribuitor de gaze din România

Fost ministru PSD, acum consilier la Ciolacu - numit reprezentant al Energiei, conduse de PNL, în CA-ul celui mai mare furnizor și distribuitor de gaze din România
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 20 nov 2023

Fostul ministru PSD al Economiei, Florin Spătaru, în prezent consilier de stat la Cancelaria premierului social-democrat Marcel Ciolacu, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Engie România, cel mai mare furnizor și distribuitor de gaze naturale din țară, parte a conglomeratului francez omonim de energie și utilități, relevă datele analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cei mai importanți acționari ai companiei sunt vehiculul investițional olandez Romania Gas Holding BV, controlat de grupul francez Engie, cu 51% din titluri, statul român prin Ministerul Energiei, cu circa 37% din capital, și Fondul Proprietatea (FP), cu aproximativ 12% din acțiuni.

Marii proprietari de clădiri din România avertizează că noul Cod al Urbanismului poate genera abuzuri motivate de nevoia de spațiu verde CITEȘTE ȘI Marii proprietari de clădiri din România avertizează că noul Cod al Urbanismului poate genera abuzuri motivate de nevoia de spațiu verde

Numirea lui Florin Spătaru a fost propusă de către Ministerul Energiei, condus de liberalul Sebastian Burduja, și aprobată în AGA companiei. El a înlocuit-o în funcția de reprezentant al statului în CA-ul Engie România pe Ruxandra Rodica Anghel, fosta șefă a Direcției de Dezvoltare a Industriei de Apărare din Ministerul Economiei.

Anghel a deținut calitatea de administrator la Engie mai puțin de 4 luni, fiind numită în a doua parte a lunii iulie în locul Danielei Nicolescu, secretar de stat PNL în Ministerul Economiei și prim-vicepreședinte al organizației partidului din sectorul 6 al Capitalei.

DOCUMENT Dezvăluire - Cum a intrat Blue Air în insolvență CITEȘTE ȘI DOCUMENT Dezvăluire - Cum a intrat Blue Air în insolvență

Acum, cu aceeași ocazie, Ministerul Energiei și-a înlocuit și al doilea reprezentant în Consiliul de Administrație al Engie România. Astfel, în locul lui Constantin Ștefan, până luna trecută secretar de stat în minister susținut de PSD, a fost numit Mircea Cârlan, care din vară este șeful Direcției Generale Ajutor de Stat și Fonduri Europene din instituție. Anterior, Cârlan a condus Unitatea de Implementare a Reformelor privind Instrumentul de Sprijin pentru Politici din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, în mandatul de ministru al lui Sebastian Burduja.

Mandatele noilor membri ai Consiliului de Administrație sunt valabile până pe 30 mai 2025.

Lucrările de modernizare la Centura București, pe sectorul cuprins între DN2 și A2, relansate. Contractul anterior, reziliat CITEȘTE ȘI Lucrările de modernizare la Centura București, pe sectorul cuprins între DN2 și A2, relansate. Contractul anterior, reziliat

În primăvară, odată cu schimbarea CEO-ului companiei, au fost înlocuiți și doi dintre reprezentanții în CA ai acționarului majoritar al Engie România. David Liboubon, șeful financiar al business-ului cu regenerabile al grupului francez, i-a luat locul lui Herve-Matthieu Ricour, director executiv la divizia Energy Solutions Europe, iar Florence Fouqet, manager la Engie One Retail, a fost numită pe locul lăsat liber de Vincent Philippe Sorel, vicepreședinte financiar pe regenerabile pentru Franța și Europa.

Engie este cel mai mare furnizor și operator de rețele de distribuție de gaze naturale din România, compania fiind activă și în sectoarele producției, furnizării și tradingului de electricitate, înmagazinării de gaze și serviciilor energetice. A terminat anul trecut cu profit net consolidat de 851,9 milioane lei, de peste 12 ori mai mare față de cel din 2021, iar cifra de afaceri s-a dublat, la 13,58 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
engie romania
numiri consiliul de administrație engie romania
profit engie romania
numiri ca-uri