Asta într-un moment în care subiectul a devenit extrem de fierbinte, din cauza intensificării operațiunilor ostile de tip ″război hibrid″ din domeniu, pe fondul agravării tensiunilor geopolitice mondiale.
Discuția a fost purtată în marja evenimentului CIGRE 2026 de la Paris, cea mai mare reuniune mondială a experților în sisteme electroenergetice, la care Enevo a fost singura companie românească prezentă ca expozant, cu stand propriu.
Întâmplător, subiectul ″arde″ în prezent în mod special în Franța, unde administrația publică a făcut luna aceasta obiectul mai multor atacuri, soldate cu scurgeri de date. La rândul ei, România încă se resimte după atacul ce a vizat Cadastrul.
Enevo Group a dezvoltat o aplicație proprie de profil, dedicată sectorului energetic, pe care a prezentat-o la CIGRE 2026.
″Suntem foarte bine pe zona de regenerabile. Adică pe zona privată, mai puțin pe zona de operatori de utilități, și asta nu pentru că nu ar fi interesați, ci din cauza faptului că au un ciclu de contractare foarte lung. La privați e foarte simplu. Ai Directiva UE NIS 2 privind securitatea cibernetică și cauți pe principii comerciale un contractor care să-ți rezolve punctual problemele.
La utilități, însă, în România există Legea achizițiilor publice sectoriale. Și ai o problemă când scrii caietele de sarcini pentru licitații. Lucrurile diferă de la țară la țară. În unele, caietul de sarcini este fix 3 rânduri. După care se ofertează și încep negocierile tehnice, iar după alinierea pe cât posibil a ofertelor tehnice, se face strigarea de preț.
Utilitățile sunt însă ultrareglementate din perspectiva achizițiilor publice, inclusiv structura caietului de sarcini, care trebuie respectată la literă, altfel oferta e declarată neconformă. Și astfel ai mai multe probleme. Nu poți să scrii un caiet de sarcini despre securitatea cibernetică a unei infrastructuri critice fără să spui care sunt vulnerabilitățile pe care softul dorit trebuie să le bifeze, și asta înseamnă să dezvălui public care sunt acele vulnerabilități și să deschizi ușa potențialilor agresori.
Mai mult, multe informații care sunt necesare pentru securitatea cibernetică au un anumit grad de clasificare. Și atunci, cum să le treci în caietele de sarcini? Iar dacă nu le treci, cum ajung la potențialii contractori? Că trebuie să știu ce te doare, altfel nu pot să vin cu soluții la ce te doare. Iar contractorii, în afara celor din zona de apărare, care au asta în ADN, nu sunt deloc înclinați să-și ia certificări pentru informații clasificate″, a arătat Cristian Pîrvulescu, care este și CEO al Enevo.
Acesta a ridicat și problema nerecunoașterii în tarifele reglementate practicate de operatorii de transport și distribuție de energie a investițiilor în digitalizare, în care este inclusă și securitatea cibernetică.
″De la asta pleacă capacitatea de a investi și calitatea investițiilor. Pe de altă parte, există două întrebări foarte dificile: cât costă securitatea și în cât timp se recuperează investițiile în securitate. Nu se poate pune problema în același fel în care se pune atunci când este vorba de o investiție în construirea unei centrale, cu CAPEX, OPEX, IRR și așa mai departe. Nu există răspuns la întrebarea asta.
Astfel că, pentru asta, ar trebui făcut un capitol special de reglementare, care să țină cont de specificitatea aparte a securității cibernetice. Iar această problemă, a nerecunoașterii în tarife, este peste tot, nu doar în România″, a spus Pîrvulescu.
Radu Brașoveanu, co-fondator și Chief Technology Officer al Enevo, a adăugat că orice activitate reglementată, precum cea a operatorilor de utilități, are astfel de limitări și ″granițe″, care trebuie înțelese.
″Prima fază a oricărei implementări de soluție de cyber security este să-ți faci un audit ca să înțelegi în ce situație ești. Iar asta e o poziție grea în care să te afli ca administrator, fie și temporar, al unei utilități. Pașii ăștia nu sunt la fel de naturali ca la o instituție privată, care trebuie să o facă repede, întrucât înțelege cu ce riscuri se confruntă.
Pentru clienții de tip utilități, în general merge să vinzi licențe și ei să-și facă departamente prin care monitorizează genul ăsta de aplicații. Privații nu au structuri interne care să le permită să o facă singuri și o și recunosc, deci iau nu doar licențe, ci și servicii suplimentare, prestate de specialiști din afară.
Pentru utilități, e mult mai greu să dea mandat de externalizare și atunci trebuie să-și creeze propriile structuri interne. Ceea ce e complicat, pentru că ai nevoie de multe resurse, și financiare, dar și umane. Inerția e mult mai mare la utilități, asta e diferența majoră″, a punctat Brașoveanu.
